Video Noile reguli pentru ambalaje se aplică de astăzi în UE. Ce obligații apar și ce produse de unică folosință vor fi restricționate

Data actualizării: Data publicării:
sticluțe de șampon existente în baia unui hotel
Companiile care introduc ambalaje pe o piață națională trebuie să contribuie la costurile pentru colectarea, sortarea, reciclarea și gestionarea deșeurilor. Foto: Profimedia Images

Noile norme privind ambalajele și deșeurile de ambalaje se aplică de miercuri, 12 august, în toate statele Uniunii Europene. Regulile introduc limite stricte pentru „substanțele chimice eterne” (PFAS) din ambalajele care intră în contact cu alimentele și stabilesc noi obligații pentru producători și importatori. Alte măsuri privind reducerea ambalajelor inutile, reciclarea, reutilizarea și anumite produse de unică folosință vor intra în vigoare treptat, majoritatea din 2030.

Regulamentul acoperă toate ambalajele și deșeurile de ambalaje, indiferent de materialul din care sunt fabricate. Sunt vizate astfel ambalajele din plastic, hârtie, carton, sticlă, metal, lemn și alte materiale, folosite pentru produse alimentare, băuturi, medicamente, cosmetice, aparate electronice, bunuri industriale, transport, comerț electronic sau livrări către consumatori.

Normele se aplică ambalajelor care intră direct în contact cu produsul, celor utilizate pentru gruparea mai multor produse și ambalajelor de transport. În această categorie intră și recipientele folosite de restaurante, hoteluri, cafenele, servicii de catering și platforme de livrare.

Noul cadru stabilește responsabilități pentru producători, importatori, distribuitori, comercianți, furnizori de servicii și operatorii care gestionează deșeurile. Aplicarea regulamentului de la 12 august nu presupune însă retragerea imediată a tuturor ambalajelor existente care nu îndeplinesc cerințele prevăzute pentru etapele următoare.

Limite pentru „substanțele chimice eterne” din ambalajele alimentare

Una dintre principalele schimbări vizează ambalajele care intră în contact cu produsele alimentare. De la 12 august se aplică limite stricte privind prezența substanțelor perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS), cunoscute și sub denumirea de „substanțe chimice eterne”.

Tot de acum sunt armonizate în întreaga Uniune Europeană o serie de definiții, inclusiv cele privind fabricanții și producătorii cărora li se aplică răspunderea extinsă a producătorului pentru ambalaje. Anumite marcaje și informații devin necesare pentru ambalaje, astfel încât producătorii sau importatorii să poată fi identificați și contactați, după caz.

Regulamentul întărește și răspunderea extinsă a producătorului. Companiile care introduc ambalaje pe o piață națională trebuie să contribuie la costurile pentru colectarea, sortarea, reciclarea și gestionarea deșeurilor. Sistemele vor continua să fie administrate la nivel național, ceea ce înseamnă că o companie care vinde produse în mai multe țări poate avea obligații de înregistrare și raportare în fiecare dintre acestea.

O altă direcție a regulamentului este reducerea ambalajelor inutile. Producătorii trebuie să limiteze greutatea și volumul acestora la ceea ce este necesar pentru protejarea și transportarea produsului și pentru respectarea cerințelor de siguranță.

Sunt vizate inclusiv ambalajele grupate, cele de transport și cutiile utilizate în comerțul electronic. Regulile urmăresc reducerea spațiului gol, însă permit spațiul necesar pentru protejarea produsului, materialele de umplere și alte elemente justificate de caracteristicile bunurilor transportate.

Reciclabilitatea va deveni, de asemenea, o condiție importantă pentru introducerea ambalajelor pe piață. Acestea vor trebui proiectate astfel încât materialele să poată fi colectate, sortate și reciclate la scară relevantă. Ambalajele vor fi clasificate în funcție de performanța de reciclare, iar cele care nu vor atinge nivelurile minime stabilite nu vor mai putea fi introduse pe piață după expirarea perioadelor de tranziție.

Pentru anumite ambalaje din plastic vor exista și niveluri minime de material reciclat. Procentele vor diferi în funcție de categoria ambalajului, contactul cu produsele alimentare și termenele stabilite de regulament.

Ce ambalaje de unică folosință vor fi restricționate

O parte importantă a schimbărilor nu se aplică imediat, ci va intra în vigoare etapizat. Majoritatea obligațiilor, inclusiv unele dintre normele privind reciclabilitatea și obiectivele de reutilizare, vor deveni aplicabile începând din 2030.

Regulamentul prevede restricții pentru anumite ambalaje de unică folosință. Sunt vizate, în condițiile stabilite de legislația europeană, unele ambalaje pentru porții foarte mici, anumite formate utilizate pentru fructe și legume proaspete și ambalaje folosite pentru produse consumate în interiorul restaurantelor. Sunt vizate și unele formate foarte mici de ambalaje din plastic de unică folosință utilizate în hoteluri.

Nu este vorba însă despre o interdicție generală a ambalajelor de unică folosință. Aplicarea restricțiilor depinde de tipul produsului și al ambalajului, de locul în care acesta este utilizat și de eventualele cerințe de igienă sau siguranță.

Restaurantele și serviciile care vând mâncare și băuturi la pachet vor trebui să se pregătească și pentru posibilitatea ca persoanele să folosească propriile recipiente. Vor exista, potrivit calendarului prevăzut de regulament, și obligații privind oferirea unor variante reutilizabile.

Pentru a fi considerat reutilizabil, un ambalaj trebuie să fie proiectat pentru mai multe rotații și să facă parte dintr-un sistem prin care poate fi colectat, verificat, curățat și introdus din nou în circulație. Faptul că un recipient poate fi folosit fizic de mai multe ori nu este suficient pentru încadrarea sa în această categorie.

Consumatorii vor vedea schimbări și în privința etichetelor. Sunt prevăzute etichete armonizate care vor indica materialele din care este realizat ambalajul și recipientul de colectare corespunzător. Aceste cerințe nu devin însă toate obligatorii de la 12 august 2026, fiind prevăzute perioade pentru stabilirea specificațiilor tehnice și adaptarea sistemelor și ambalajelor.

Ce obligații au companiile

Producătorii trebuie să păstreze documentația tehnică și să poată demonstra că ambalajele respectă cerințele aplicabile. Importatorii trebuie să verifice conformitatea ambalajelor sau a produselor ambalate pe care le aduc în UE, iar distribuitorii nu trebuie să pună la dispoziție produse atunci când au motive să creadă că ambalajul nu respectă regulile.

Pentru ambalajele medicale, cele destinate produselor periculoase și alte categorii speciale pot exista derogări sau calendare diferite atunci când cerințele generale ar putea afecta siguranța, stabilitatea produsului sau accesul la medicamente.

Statele membre trebuie, la rândul lor, să organizeze colectarea separată și să atingă obiectivele de reciclare. Sistemele de garanție-returnare vor avea un rol mai important pentru anumite recipiente pentru băuturi, cu posibilitatea unor derogări în condițiile stabilite de regulament.

Comisia Europeană arată că, în medie, fiecare european aruncă aproximativ o jumătate de kilogram de ambalaje pe zi, de la pahare de unică folosință și folii din plastic până la ambalajele comenzilor online.

„Noul Regulament privind ambalajele și deșeurile de ambalaje este o investiție în viitorul Europei: el va ajuta la reducerea deșeurilor, la sporirea gradului de reciclare, la creșterea siguranței pentru consumatori a ambalajelor care intră în contact cu produsele alimentare (prin limitarea substanțelor nocive precum PFAS-urile) și la reducerea dependenței noastre de materialele virgine. Aceștia sunt pași esențiali către o economie cu adevărat circulară”, a declarat comisara europeană pentru mediu, reziliență în domeniul apei și economie circulară competitivă, Jessika Roswall.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașele din România prin care ar putea trece trupele NATO într-o situație de urgență. De ce drumurile devin...
Digi FM
Dan Negru, critică dură în prima zi de școală a copiilor săi: „Au trecut 40 de ani și careul e tot așa!”
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Câți bani a făcut Mihai Trăistariu vara aceasta. Garsonierele de la mare i-au adus mai mult decât cele 144 de...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Un cuplu de Oscar la Veneția: Penelope Cruz și Javier Bardem, fermecători pe Lido. Doi îndrăgostiți...
Adevarul
Primii kilometri de asfalt pe viitoarea autostradă Sibiu–Făgăraș. Cum arată cel mai avansat tronson al A13
Newsweek
Italia crește vârsta de pensionare la 67 ani. Când va fi obligată România să procedeze la fel? Avertisment BNR
Digi FM
Anamaria Prodan nu s-a uitat la bani pentru majoratul lui Bebeto. Suma uriașă cheltuită pentru petrecere...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce găteau, de fapt, oamenii din Epoca de Piatră? Descoperirile sunt surprinzătoare
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
"Doctorul mi-a spus că probabil mai am în jur de 10 ani de trăit". Diagnosticul pe care Pamela Anderson l-a...
UTV
Sydney Sweeney a atras toate privirile la Veneția. Actrița a purtat o rochie complet transparentă