Nou acord cu FMI. Istoria relațiilor dintre România și Fondul Monetar Internațional a început în 1972

Data publicării:
fmi

Directorul general al Fondului Monetar Internațional, Christine Lagarde, vine luni în România, pentru o vizită de două zile. Deși mulți dintre români au auzit mai mult de această instituție în ultimii ani, e bine de știut că Bucureştiul are relații cu FMI încă din 1972. 

Din 1972 și până în prezent, România a încheiat cu FMI 12 acorduri de împrumut. Doar jumătate din acestea au ajuns însă la sfârşit.

Primul contract dintre România și instituția internațională a fost aprobat în octombrie 1975. Un an mai târziu a fost finalizat cu succes, iar după încă un an s-a încheiat o nouă înțelegere, dusă şi ea până la capăt. Un alt acord, cel de-al treilea, a fost aprobat în 1981, dar a fost reziliat la începutul lui 1984. A fost ultimul contract dintre FMI și România din era comunistă.

România a reluat relațiile cu FMI în 1991, însă, fără prea mare succes. Următoarele cinci programe nu au ajuns la final, din cauza neîndeplinirii condițiilor de către autoritățile de la București.

Cel de-al nouălea acord, din 2001, a fost cu noroc pentru guvernanți. A fost încheiat în 2003 și, pentru prima oară în 25 de ani, România a dus până la capăt o înțelegere cu FMI. Aceeași soartă au avut-o și următoarele trei programe. Printre acestea și cel din 2009, cel mai mare împrumut luat de România vreodată de la FMI.

Acum, autoritățile de la București vor să negocieze o nouă înțelegere cu Fondul, a 13-a.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri