Noul Cod al Urbanismului schimbă regulile pentru dezvoltarea localităților. Ce trebuie să urmărească autoritățile

Data publicării:
urbanism constructii
Foto: Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei Facebook

Ministerul Dezvoltării anunță că noul Cod al Amenajării Teritoriului, Urbanismului și Construcțiilor (CATUC) introduce două direcții importante pentru dezvoltarea comunităților: creșterea siguranței și rezilienței fondului construit și integrarea criteriilor de sustenabilitate în planificarea urbană.

Legea a fost elaborată de Ministerul Dezvoltării și adoptată de Parlament, la propunerea Guvernului, urmând să intre în vigoare săptămâna viitoare.

„Prin noile reglementări, am pus bazele unei reforme care schimbă modul în care privim dezvoltarea localităților. Siguranța construcțiilor trebuie urmărită pe întreaga lor durată de viață, iar dezvoltarea urbană trebuie să însemne mai mult decât noi suprafețe construite. Avem nevoie de infrastructură, mobilitate, spații verzi și servicii publice care să crească în același ritm cu localitățile unde trăim”, a declarat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, potrivit unui comunicat transmis de minister.

Accent pe prevenirea riscurilor pentru clădirile publice

Potrivit Ministerului Dezvoltării, noile reglementări introduc o abordare preventivă, bazată pe monitorizarea stării construcțiilor, responsabilizarea administratorilor și planificarea dezvoltării localităților în funcție de nevoile reale ale comunităților.

În cazul clădirilor de interes public, precum școli, spitale, centre culturale și alte imobile destinate serviciilor publice, accentul este pus pe prevenție, mentenanță și evaluarea tehnică a construcțiilor.

Citește și: Codul Urbanismului a fost publicat și intră în vigoare în 15 zile. Ce lucrări vor putea fi făcute fără autorizație

Astfel, eventualele vulnerabilități ar urma să fie identificate înainte de a se transforma în riscuri pentru persoanele care folosesc aceste clădiri.

Mobilitatea și spațiile verzi, integrate în planificarea urbană

O altă noutate prevăzută de lege vizează dezvoltarea sustenabilă a localităților. Potrivit actului normativ, mobilitatea, infrastructura, protecția mediului și calitatea spațiului urban devin priorități în procesul de planificare.

Printre obiective se numără dezvoltarea transportului public și a mobilității durabile, crearea unor condiții favorabile pentru deplasările pietonale și cu bicicleta, precum și protejarea și extinderea spațiilor verzi.

De asemenea, noile dezvoltări trebuie corelate cu infrastructura existentă și cu cea planificată, iar autoritățile trebuie să limiteze proiectele dezechilibrate care pun presiune suplimentară asupra serviciilor publice.

Legea urmărește și îmbunătățirea calității mediului și a spațiilor în care locuiesc cetățenii.

Autoritățile locale, responsabile de aplicarea noilor reguli

Ministerul Dezvoltării subliniază că autoritățile administrației publice locale au un rol important în adaptarea reglementărilor locale la obiectivele stabilite prin noul cadru legislativ.

În acest context, dezvoltarea unui cartier nu ar mai trebui evaluată doar prin numărul și dimensiunea clădirilor care pot fi construite, ci și prin calitatea spațiului public, accesul la transport, infrastructură și servicii, precum și prin impactul asupra mediului și comunității.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Blocurile din România care au patru etaje din față și cinci din spate. Nu este o greșeală de construcție...
Digi FM
"Anii trec, CNCD se face că plouă". Diana Buzoianu cere explicații pentru o sesizare depusă în urmă cu doi...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dua Lipa, ipostază spectaculoasă în costum de baie, demnă de un atlet. Ce a reușit să facă pe o placă, în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
"Același limbaj corporal ca fosta lui soție, Nicole Kidman". Reacții după ce Tom Cruise a apărut cu abdomenul...
Adevarul
Cel mai bine păstrat secret al Greciei: destinația cu plaje turcoaz și case albe, ignorată de turiști. Poate...
Newsweek
2.100.000 pensionari au primit pensii mai mici la recalculare. Ce măsuri ia Casa de Pensii? Dă banii înapoi?
Digi FM
Despăgubire de 1 euro pentru Kim Kardashian în procesul jafului de la Paris. Ce s-a întâmplat cu bijuteriile...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mănânci semințele de floarea-soarelui cu tot cu coajă? Ce se poate întâmpla în organism
Digi Animal World
Reacția unui câine când stăpâna lui s-a prefăcut că leșină. Nimeni nu se aștepta la așa ceva: „Câinele tău e...
Film Now
Matthew Rhys, după ce a câștigat două premii Emmy: "Partenera mea, Keri Russell, este întotdeauna adevărata...
UTV
Sydney Sweeney a stârnit furia sportivelor cu noua reclamă. „O jignire pentru toate femeile”