OMV înclină spre Rusia

Data publicării:
PLATFORMA OMV PETROM MAREA NEAGRA AGERPRES

Ţinta OMV sub directorul Reiner Seele este de a reduce cheltuielile cu 15% anul viitor. El susţine, într-un interviu pentru Reuters, că OMV trebuie şi să îşi înlocuiască rezervele din portofoliu, în condiţiile în care se bazează masiv pe zăcăminte mature din România, aflate de mult timp în exploatare şi spre finalul ciclului de viaţă.

La cele două probleme, reducere de costuri şi înlocuire, Rusia pare să fie răspunsul. OMV are în acest moment costuri de producţie mai mari decât rivalii săi din Europa, de peste 16 dolari pe baril, duble faţă de italienii de la Eni sau grupul norvegian Statoil.

OMV a anunţat că, în trimestrul patru, activele i s-au depreciat cu 1,5 miliarde de euro. Practic averea pe care stă compania a scăzut. 400 de milioane de euro sunt scăderi venit doar de la Petrom. Cauza este scăderea cotaţiilor care a dus la reevaluarea rezervelor. Iar şeful grupului se aşteaptă la preţuri scăzute până în 2019.

Rusia apare ca soluţie. Acolo costurile de producţie sunt mai scăzute. OMV, sub direcţionarea lui Reiner Seele, vrea să preia o participaţie de 25% de la Gazprom din zăcământul Achimov aflat în Siberia. Tranzacţia ar urma să se facă printr-un schimb de active, care, din partea austriacă nu a fost definitivat.

Presa de la Viena a anunţat că ar putea fi vorba de două rafinării, una din Austria, alta din Germania, în timp ce presa de la Bucureşti a spus că pe listă ar fi şi rafinăria Petrobrazi. Petrom a negat aceste informaţii, iar statul român a anunţat că monitorizează atent tranzacţia dintre OMV şi Gazprom.

Cele două părţi încă poartă negocieri şi schimbul ar urma să fie parafat până la jumătatea anului.

În acelaşi timp, pentru a strânge legătura cu ruşii, OMV participă cu 10% la construcţia celui de-al doilea gazoduct pe sub marea baltică.

Reiner Seele pare a fi concentrat pe zăcământul Achimov. La precedentul loc de muncă, compania Wintershall din cadrul BASF, a coordonat un schimb de active cu Gazprom şi a primit tot 25% din respectivul perimetru.

În acelaşi timp cu căutarea de noi oportunităţi, OMV vrea să îşi reducă datoriile şi vinde active. Pe listă se află Gas Connect Austria, marele hub de gaze de la Baumgarten.

OMV deţine 49% din compania care administrează activele respective şi vrea să încaseze 500 de milioane de euro pentru participaţia sa. Nu este exclus ca doritorii să fie tot ruşi.

Reiner Seele are legături puternice cu Rusia, prin prisma funcţiilor ocupate, dar există şi o legătură tradiţională între austrieci şi ruşi. Austria a fost prima ţară occidentală care a importat gaze ruseşti, în 1968.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate