Pagube de sute de milioane de euro, semnalate de Corpul de Control al premierului în 2013

Data publicării:
sediul guvernului mediafax-6

Cele mai mari pagube pentru statul român sunt menționate într-un raport al Corpului de Control din 20 martie, care vizează activitatea Hidroelectrica în perioada 2009-2011. Este vorba despre un prejudiciu de 250 de milioane de euro.

Pe 29 martie apare un alt raport, de această dată despre activitatea RADET din perioada 2010-2012. În document se arată că foștii și actualii directori ai Regiei au atribuit preferențial contracte, prejudiciul fiind de 1 milion de euro.

Alte contracte păguboase au fost semnalate și la Compet Ploiești. Este vorba de cheltuieli de 1 milion de lei pentru băuturi fine, parfumuri şi bijuterii.

Pe 14 aprilie apare un alt raport, care, de această dată, se referă la activitatea RATB. Mai exact, la cheltuieli extravagante din bani publici, în valoare totală de trei milioane de euro.

Alt rapoarte vizează nereguli la Ministerul pentru Societatea Informaţională și la Ministerul Educaţiei Naţionale.

În fine, pe 9 iunie, apare un alt raport referitor la portalul e-România.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce nu poate România să doboare toate dronele rusești care îi încalcă spațiul aerian. Ce sisteme de apărare...
Digi FM
Kate Middleton, în centrul atenției la nunta lui Peter Phillips. Cum a apărut prințesa de Wales la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Paul McCartney compară faima lui Taylor Swift cu fenomenul Beatles: „Nu cred că are nevoie de sfaturi”
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Robert Pattinson, revoltat după ce a fost criticat pentru fizicul din „Batman”: „M-am antrenat în fiecare zi...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...