Percheziții la domiciliul șefului FMI

Data publicării:
20032013 20laga-55942

Autoritățile au efectuat percheziții și la domiciliul și biroul fostului secretar general de la Elysée, Claude Guéant, al omului de afaceri Bernard Tapie și al lui Stéphane Richard, fostul director de cabinet al lui Lagarde.

În scandalul respectiv, Lagarde a decis să recurgă la o curte de arbitraj pentru a rezolva un contencios în care erau implicați banca franceză Crédit Lyonnais și omul de afaceri Bernard Tapie.

Tribunalul a luat o decizie în favoarea lui Tapie, patron de presă și fost ministru, iar consorțiul din care făcea parte banca a trebuit să-i acorde despăgubiri de 400 de milioane de euro (cu tot cu dobânzi).

Justiția franceză a deschis însă o anchetă în privința acestui arbitraj. Criticii lui Christine Lagarde spun că nu trebuia să recurgă la arbitraj privat, având în vedere că erau în joc banii statului francez, care era unul dintre acționarii băncii.

Anchetatorii suspectează că, în schimbul despăgubirilor, Bernanrd Tapie ar fi contribuit financiar la campania prezidențială din 2007 a fostului șef al statului, Nicolas Sarkozy.

La Paris se speculează deja că Lagarde ar putea face obiectul unei anchete oficiale în acest caz.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...