Planurile Mega Image pentru România ar putea fi date peste cap

Data publicării:
MEGA IMAGE1

În urma fuziunii se va naște Ahold Delhaize, un titan al comerţului cu venituri anuale de peste 54 de miliarde de euro și 50 de milioane de clienţi în fiecare săptămână.

Cele două companii pun la comun aproape 400 de mii de angajaţi și o reţea vastă de 6.500 de magazine în ţări precum România, Olanda, Belgia, Indonezia și Statele Unite.

Clasamentul marilor comercianţi ai lumii este dat peste cap.

Ahold Delhaize va fi al patrulea cel mai mare retailer din Europa și al cincilea din Statele Unite. Însă în noua companie, grupul-mamă al Mega Image va fi fratele cel mic.

Delhaize va avea doar 39% din acţiunile noii entităţi, în vreme ce Royal Ahold va deţine grosul de 61%. Poziţiile de top management merg tot la Ahold, odată cu influenţa și controlul asupra companiei.

Tranzacţia pare să fie sub așteptările celor care au investit bani în grupul-mamă al Mega Image. Acţiunile Delhaize au scăzut cu 5,4%, în vreme ce titlurile Ahold au urcat brusc.

Fuziunea inegală ar putea rescrie planurile Mega Image pentru piaţă românească. Aici strategia a fost de extindere agresivă, însă investiţiile anuale de circa 50 de milioane de euro ar putea fi regândite de grupul controlat de Ahold, care nu s-a arătat niciodată interesat de o extindere în România.

Pe piaţa locală, părintele Mega Image operează mai bine de 420 de magazine care i-au adus anul trecut venituri de peste 600 de milioane de euro.

La vârful companiei s-au făcut schimbări mari, care ar putea fi adâncite, în urma fuziunii. Directorul general al Mega Image România a plecat, în board-ul de conducere au fost aduși oameni noi și, la scurt timp, compania a anunţat că închide toate magazinele din Pitești.

Controlul pe care Ahold îl va avea asupra Mega Image s-ar putea reflecta într-o strategie mai solidă pentru orașele din provincie sau, din contra, într-o concentrare şi mai mare pe clienţii din Capitală. Analiștii de la Magazinul Progresiv se așteaptă chiar la schimbări mari în ceea ce privește produsele vândute și formatele de magazin.

Dacă strategia e sub semnul întrebării, certe sunt sinergiile dintre cele două companii. Fuziunea le permite celor de la Delhaize să revină în Cehia, în vreme ce Ahold îşi poate întări poziţia în Belgia. Marea miză, însă, e piaţa americană, unde cele două laturi înregistrează 60% dintre vânzări. Fuziunea vine în contextul unei concurențe tot mai mari de ambele părţi ale Atlanticului. Ahold și Delhaize sunt prinse într-o piaţă în care discounterii câștigă rapid teren.

Deși criza a trecut, obiceiurile de consum nu s-au schimbat radical, astfel că supermarketurile cu preţuri mici erodează puternic profiturile celor care ţintesc către consumatorul mediu. Totuși, cu pieţe și modele de afaceri complementare, Ahold și Delhaize au împreună o poziţie mult mai solidă și mai mulţi bani de investit. Se așteaptă ca în trei ani de la fuziune să economisească 500 de milioane de euro, însă 350 de milioane vor fi costurile tranzacţiei și cheltuiala cu unirea operaţiunilor.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri