Premieră pe calea ferată: România și Republica Moldova introduc controlul coordonat la frontiera feroviară Cantemir–Fălciu

Andreea Dobra Data publicării:
Old locomotive on the railroad in the autumn landscape
Sursa: gettyimages

Republica Moldova și România vor aplica controlul coordonat în punctul feroviar de trecere a frontierei Cantemir–Fălciu, după ce Guvernul de la Chișinău a aprobat miercuri, 5 noiembrie, acordul semnat luna trecută la București. Este al treilea punct de frontieră unde se implementează acest sistem și primul situat pe calea ferată.

Controlul coordonat înseamnă că toate verificările, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri, se vor face în același punct.

Mai întâi verifică autoritățile din Republica Moldova, apoi cele din România, fără ca trenurile să se mai oprească în două locuri separate.

Potrivit ministrei de Interne din Republica Moldova, Daniela Misail-Nichitin, sistemul reprezintă „un pas important pentru modernizarea controlului la frontieră și pentru ușurarea mobilității cetățenilor”.

„Această organizare reduce timpul de așteptare, face traficul mai fluent și îmbunătățește securitatea la frontieră”, a transmis Daniela Misail-Nichitin, în comunicatul de presă. 

Un punct strategic pentru legătura cu Uniunea Europeană

Autoritățile de la Chișinău subliniază că redeschiderea punctului feroviar Cantemir–Fălciu va stimula activitatea economică din sudul Republicii Moldova și va facilita accesul direct la rețeaua feroviară a Uniunii Europene.

Punctul este inclus în inițiativa „Culoarele de solidaritate”, program european care sprijină exporturile din Republica Moldova către piața UE.

Impact economic: transport mai rapid și costuri reduse

Implementarea controlului coordonat are efecte economice importante, în special pentru companiile care exportă și importă mărfuri:

Timpul de control scade, ceea ce înseamnă transport mai rapid și costuri logistice mai mici, iar volumul de mărfuri transportate poate crește datorită trecerii mai rapide a trenurilor.

Zona Cantemir–Fălciu poate atrage investiții și noi locuri de muncă, odată cu repornirea activității feroviare.

Republica Moldova se conectează mai eficient la rețelele europene de transport, ceea ce aduce beneficii pe termen lung pentru economia națională.

Colaborare extinsă la frontieră

Ministrul român de Interne, Cătălin Predoiu, a declarat că echipele mixte de control vor contribui la fluidizarea și securizarea traficului și a subliniat sprijinul României pentru drumul european al Republicii Moldova.

„Rămânem ferm alături de Chișinău pe drumul european și accelerăm proiectele comune la frontieră”, a transmis Predoiu.

Controlul comun funcționează deja în punctele Albița–Leușeni și Galați–Giurgiulești, iar Cantemir–Fălciu devine al treilea punct activ.

Guvernul de la Chișinău a aprobat și inițierea negocierilor pentru introducerea aceluiași sistem în punctul Sculeni–Sculeni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sacrificiul pe care Matt Damon nu îl va mai face niciodată pentru un rol: „Nu este ceva ce voi repeta”
Adevarul
Cazul care a divizat Italia: bijutier condamnat „pe viață” pentru că a împușcat doi tâlhari după un jaf. Apel...
Newsweek
Pensionar la 60 ani, 35 ani munciți. Cu ce penalizare iese la pensie? Cât pierde la pensionarea anticipată?
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
„Dumnezeule, făceam asta când eram niște copii”. Charlize Theron, cuvinte dulci despre unul dintre actorii ei...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...