Video Producătorii avertizează că plafonarea adaosului la alimente îi împinge în pierdere: „Este o catastrofă pentru industria laptelui”

Data publicării:
fermier strange laptele de la vaci
Credit foto: Guliver/Getty Images

Prelungirea plafonării adaosului comercial la alimentele de bază pune o presiune tot mai mare pe fermieri, care ajung să vândă laptele sub costurile de producție, avertizează Ionuț Lupu, reprezentant al unei asociații de fermieri. Acesta a declarat la Digi24 că intervențiile statului în piață creează „distorsiuni grave” și că fermierii sunt cei care suportă efectele măsurilor adoptate de autorități. Declarațiile vin în contextul în care deputații discută prelungirea plafonării adaosului comercial pentru 17 categorii de produse alimentare până la finalul anului 2026.

Propunerea de prelungire a plafonării adaosului comercial pentru 17 categorii de produse alimentare a primit deja aviz favorabil în Comisia de Agricultură din Camera Deputaților și urmează să fie supusă votului final în plen.

Pe lista produselor vizate se află, printre altele, pâinea albă simplă, laptele de consum, ouăle, carnea proaspătă de pui și porc, precum și fructele și legumele vrac.

„Fermierul este cel care încasează șocul acestei reglementări”

Ionuț Lupu a explicat că presiunea generată de plafonarea adaosului comercial se transmite pe întreg lanțul economic, de la retail către procesatori și apoi către fermieri.

„Orice intervenție a statului în filiera de produs conduce la distorsiuni grave. Presiunea este foarte mare realizată de către stat prin aceste reglementări asupra retailerului. Ulterior el va presa pe zona de procesare, zona fabricii, care ulterior va veni cu o presiune pe fermier. Fermierul este cel mai dezavantajat în această filieră și este cel care va încasa, dacă vreți, șocul acestei reglementări”, a declarat acesta la Digi24.

Reprezentantul fermierilor spune că piața laptelui este afectată și de importurile ieftine din regiune.

„Avem cantități foarte mari de lapte în Ungaria, acolo unde situația este dusă oarecum la extrem, piețele lor tradiționale din țările arabe fiind eliminate. În aceste condiții rămâne o cantitate foarte mare de lapte, materie primă la un preț foarte redus. Ăsta este motivul pentru care fermierul român este forțat să livreze laptele către procesare cu un preț mult mai mic decât costurile pe care le are”, a afirmat Lupu.

Acesta a atras atenția și asupra situației din județul Suceava, unde mai mulți fermieri au rămas fără contracte de colectare: „Există situații când mulți dintre procesatori se retrag de pe anumite zone de colectare. Vedem situația din Suceava, când peste o mie de mici fermieri sunt nevoiți să găsească alte soluții, dar nu știm care, pentru că procesatorul cu care lucrau în mod tradițional s-a retras de pe acea zonă”.

Citește și: VIDEO Plafonarea adaosului la alimente ajunge astăzi la votul final. Vicepreședintele ANCMMR critică „intervenția brutală” în piață

„Laptele se vinde și cu 0,8 lei pe litru, iar costul depășește 2,3 lei”

Întrebat cât primește concret un fermier pentru un litru de lapte, Ionuț Lupu a spus că prețurile sunt mult sub costurile reale de producție.

„Între 0,8 și până la 1,8 lei, în funcție de categoria și tipul de contract, în condițiile în care procesatorul mai este interesat să achiziționeze laptele, pentru că aceasta este principala problemă în momentul de față”, a declarat acesta.

Situația este și mai dificilă pentru fermierii care nu mai au contracte ferme pentru întreaga producție: „Mulți dintre colegii noștri au această presiune când 60-70% din lapte mai este achiziționat și 30-40% nu se mai află sub acoperirea unui contract, laptele fiind luat la prețuri derizorii de 0,8 lei și chiar sub 0,8 lei pe litru. În condițiile în care costul de producere a unui litru de lapte depășește 2,3-2,4 lei pe litru. Așadar, este o catastrofă în momentul de față pentru tot ceea ce înseamnă industria laptelui din România”.

Acesta a precizat că fermierii încă așteaptă plata subvențiilor aferente anului 2025.

„APIA nici în momentul de față nu reușește să facă plățile pentru mulți dintre marii fermieri ai României”, a declarat reprezentantul fermierilor.

Potrivit estimărilor organizației, doar membrii asociației mai au de primit aproximativ 30 de milioane de euro.

„Sunt ferme medii și mari care au încasat doar un avans al subvențiilor undeva în luna octombrie. Din momentul acela, motivând lipsa unui soft sau faptul că softul este nedezvoltat, suntem în postura în care nu se pot procesa cererile de plată. Este strigător la cer ca, în condițiile în care piața este atât de dificilă, noi să stăm și să așteptăm efectuarea plăților pentru anul 2025”, a afirmat acesta, explicând că fermierii primesc în prezent mai puțin de 20% din prețul final al unui litru de lapte vândut la raft.

„Fermierul vinde materia primă la undeva între 40% și 60% din costul de producție. Principala noastră problemă este că avem peste șase luni în care înregistrăm pierderi semnificative la vânzarea laptelui”, a concluzionat reprezentantul fermierilor.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce s-a schimbat în averea lui Marcel Ciolacu după plecarea din Guvern. Câți bani are în conturi și ce datorii...
Digi FM
Scene halucinante la casa de marcat. Oana Zamfir, martoră la o discuție ireală: I-aș împușca pe toți
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Jennifer Lopez, moment de divă în balconul hotelului de la Paris. A făcut furori în ținute super decoltate...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Sam Neill, o viață amoroasă tumultuoasă. Actorul a avut două căsnicii, și-a dat un fiu spre adopție și...
Adevarul
La ce facultate să dai admiterea, dacă vrei un salariu peste medie după absolvire: „Consecințele unei alegeri...
Newsweek
Pensionarii militari și civili au șanse mari să primească înapoi banii din CASS la pensie. Care sunt pașii?
Digi FM
Ada Galeș, mărturisiri dureroase după ce a pierdut o sarcină: „Rațiunea nu mai ajută cu nimic!” Anul trecut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Povestea incredibilă a unui bărbat declarat mort timp de 107 minute. Ce susține că a văzut în lumea de dincolo
Digi Animal World
Momentul în care un crocodil uriaș se apropie de două modele în timpul unei ședințe foto. Ce a pățit animalul...
Film Now
Ruptură definitivă în familia lui Brad Pitt. Cel mai nou gest al copiilor săi readuce în prim-plan tensiunile...
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...