Produsele marcă proprie din supermarket-uri nu sunt la mare căutare în România

Data publicării:
alimente supermarket mediafax

În România, doar 12 procente din mâncarea şi produsele de îngrijire a locuinţei cumpărate în ultimul an sunt fabricate sub eticheta unui lanţ comercial. Iar asta în ciuda faptului că mărcile proprii sunt vândute la preţuri cu până la o treime mai mici decât restul produselor de pe piaţă. Cererea destul de mică din partea consumatorilor români este însă normală, consideră specialiştii. Iar asta pentru că aceste categorii de produse au început să apară pe piaţă abia în ultimii ani, pe fondul crizei. În 2007, vânzările de mărci proprii acopereau doar două procente din întreaga piaţă autohtonă.

Locuitorii altor ţări sunt însă mari cumpărători de produse vândute sub marca proprie a unui magazin.

Şi nu vorbim despre state sărace. În Elveţia şi Spania, de exemplu, unu din două produse sunt marcă proprie, indiferent că vorbim de iaurt, şerveţele sau detergenţi. Amatori de asemenea produse sunt şi britanicii, dar şi portughezii, cu peste 40% din vânzările din magazine.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri