Sari la conținut

Profit din datoria statului. Dobânda este cuprinsă între 1,75% şi 2,15% pe an

La mijlocul primei zile de vânzare a titlurilor de stat, unii funcționari din bănci încă nu știau procedura pentru vânzarea lor. Au citit instrucțiunile abia când s-au trezit cu un client în față.

„Persoane fizice, rezidente: document de identitate, paşaport, pentru... ştiţi ce? Ne documentăm, ca să nu facem vreo prostie acum, lăsaţi-ne un număr de telefon şi vă sunăm noi”, a fost reacția unui angajat, în fața unui client interesat să cumpere titluri de stat.

La o altă bancă, reporterii Digi24 au aflat că nu pot cumpăra pe loc titluri de stat, pentru că programul informatic prin care se face tranzacția funcționează mai greu.

Și pentru noi e ceva nou, pentru că abia astăzi au dat drumul. Merge programul cu foarte multă dificultate”, spune un angajat al băncii.

Pentru șefii de la Finanțe, procedura este una simplă.

„Poate să se ducă cu numerar, să facă ordin de plată, poate să facă transfer bancar. Va completa un formular, banii se vor depozita într-un cont de titluri şi se aşteaptă perioada de subscriere”, spune Ştefan Nanu, şeful Trezoreriei statului.

Sunt și clienți pentru care dobânda propusă de stat, între 1,75 și 2,15 la sută pe an, este prea mică pentru a-i convinge să împrumute Guvernul.

Alți români cred că investiția în titluri de stat este una sigură. La scadență, în iunie 2017, oamenii își primesc banii pe titluri înapoi și câștigul din dobândă, fără să fie impozitat. Titlurile pot fi vândute și mai repede, pe Bursa de Valori, tot cu un câștig, care însă e mai mic.

La o sumă de 1.000 de lei depusă într-un depozit pe doi ani, dobânda este de maximum 3 la sută, ceea ce înseamnă un câştig de 50 de lei, cu 10 lei mai mult decât în cazul unui titlu de stat.

„Este o opţiune de investiţii sigură, cu un randament bun şi facilităţile de subscriere şi lipsa impozitării randamentului - credem că va genera şi mai multă cerere”, spune Ionuţ Stanimir, reprezentantul unei bănci.

Românii pot cumpăra titluri de stat cu 1.000 de lei bucata până pe 19 iunie. 

Etichete: banci , obligatiuni , video , dobanda , titluri de stat , dobanda titluri stat , dobanda depozit banca

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale