Profitul băncilor din România, de șase ori mai mare

Data publicării:
lei bancnote bani -agerpres - 17 august 2015-1

Dacă la finele anului trecut au raportat o pierdere record de un miliard de euro, băncile din România au avut șase luni bune anul acesta. Profitul lor în primul semestru a fost de 270 de milioane de euro, a anunțat șeful supravegherii BNR, Nicolae Cinteză, citat de Ziarul Financiar. Profit înregistraseră și în prima jumătate a anului trecut, care până la urmă a adus rezultate catastrofale în a doua jumătate. Tot plusul raportat atunci a fost de șase ori mai mic decât cel înregistrat acum.

Marea întrebare este dacă băncile vor reuși să se mențină pe profit până la finalul anului. Le va fi mult mai ușor decât în 2014, când pierderea uriașă din semestrul al doilea a fost provocată de curățarea bilanțurilor de creditele restante, la presiunea Băncii Naționale. Rata creditelor neperformante a continuat să scadă și a ajuns de la 19% în vara anului trecut până la 13% în iunie anul acesta.

Cu bilanțurile mai curate și încurajate de creșterea economică, băncile au început să accelereze creditarea. În primele cinci luni ale anului împrumuturile noi acordate în România s-au ridicat la patru miliarde și jumătate de euro. 2,7 miliarde au fost împrumuturi acordate companiilor, iar restul au fost bani primiți de populație.

Multe credite acordate persoanelor fizice sunt ipotecare. Revenirea încrederii și continuarea programului Prima Casă au impulsionat cumpărarea de locuințe în prima jumătate a acestui an. Însă au crescut în același timp și creditele de consum. Apetitul pentru cumpărături al populației revine, ceea ce se vede atât în datele raportate de comercianți, cât și în creșterea economică.

Pe lângă rezultatele pe întreg sistemul bancar anunțate de Nicolae Cinteză au început să apară și datele publicate de bănci. BCR a avut un profit net de aproape 136 de milioane de euro în primul semestru al acestui an. O altă bancă mare, BRD, și-a dublat profitul în prima jumătate a anului. A ajuns la 61 de milioane de euro.

Atât BCR, cât și BRD pun rezultatele bune pe seama renunțării la creditele neperformante. Banca Transilvania și-a anunțat profitul brut, aproximativ 51 de milioane de euro în primul semestru, în creștere cu 8% față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri