Lansarea programelor de finanțare ale AFM, inclusiv Rabla pentru persoane fizice, suspendată. Care e motivul

Data actualizării: Data publicării:
afm

Administraţia Fondului de Mediu (AFM) a anunţat miercuri că suspendă lansarea programelor de finanţare, inclusiv a sesiunii Rabla pentru persoane fizice, până la formarea noului Guvern.

ACTUALIZARE 15:32 AFM a rectificat informația transmisă inițial, precizând că „suspendă lansarea programelor de finanțare” până la formarea noului guvern, potrivit Agerpres. Anterior, AFM anunțase „suspendarea tuturor programelor de finanțare în desfășurare”.

Știrea inițială. „Administraţia Fondului pentru Mediu anunţă suspendarea tuturor programelor de finanţare în desfăşurare, inclusiv lansarea sesiunii Rabla pentru persoane fizice, programată pentru mâine, 19.06.2025, la ora 10:00”, scrie într-un comunicat transmis miercuri  de AFM.

Instituția motivează decizia vorbind de contextul negocierilor din ultimele zile privind constituirea unui nou Guvern și discuțiile despre nevoia de echlibrare a bugetului, afectat de deficit.

„Negocierile din ultimele zile în ceea ce priveşte constituirea unui nou Guvern au scopul de a aduce echilibru şi stabilitate, tocmai de aceea este important ca noul guvern, împreună cu AFM, să prioritizeze alocările bugetare în funcţie de nevoile actuale ale populaţiei. AFM îşi va păstra poziţia şi va promova finanţarea programelor de mediu care au direct impact asupra mediului, implicit asupra calităţii vieţii oamenilor. Este important ca lucrurile să fie făcute pe rând, cu răbdare şi înţelepciune, tocmai de aceea suspendarea programelor AFM este un argument solid pentru ca priorităţile guvernului să poată fi onorate”, a declarat Florin Bănică, preşedintele AFM.

AFM îşi reafirmă angajamentul de a susţine proiectele de mediu cu impact direct asupra calităţii vieţii şi protejării mediului înconjurător, dar consideră că acest moment de suspendare este necesar pentru ca noile priorităţi guvernamentale să poată fi stabilite într-un mod echilibrat, sustenabil şi transparent.

Ministrul Mediului Mircea Fechet afirma, la sfârşitul săptămânii trecute, că programul Rabla este unul eficient, iar speranţa sa e că va continua şi anul acesta, deşi coaliţia de guvernare încearcă să reducă din cheltuielile bugetare pentru a acoperi deficitul de peste 9%.

„Fiecare ne dorim ca în propriul oraş unde locuim să respirăm un aer mai curat şi din motivul acesta am mărit valoarea ecotichetului, pentru că lumea se apucase iar să cumpere maşini second-hand din vestul Europei”, a spus ministrul Mediului, la Prima TV, potrivit News.ro.

Bugetul Programului Rabla din acest an este de 1,43 miliarde de lei, cu aproape 50% mai mare decât cel din 2024, bani care ajung „într-un procent însemnat” la producătorii români de autoturisme. De asemenea, valoarea ecotichetului pentru maşinile electrice a fost majorată la 7.500 de euro, faţă de 5.000 de euro.

Editor : B.E.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara din Europa din care se pleacă din ce în ce mai mult. Şi românii sunt în fruntea europenilor care...
Digi FM
Un tânăr de 21 de ani a murit după o înțepătură de țânțar. Cum a fost posibilă o asemenea tragedie
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce face Andreea Antonescu în America, la un an de la mutarea din România. „Nu mai sunt preocupată să...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmările pentru „The Batman 2” au fost suspendate. Matt Reeves se retrage temporar din cauza unor probleme...
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Newsweek
Un pensionar obligă Casa de Pensii să îi recunoască 7 ani munciți în grupa a II-a. Ce bani în plus va primi?
Digi FM
La 60 de ani și-a vândut casa și a renunțat la job. A călătorit în 15 țări și trăiește acum cu 200 de lire pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cum s-a schimbat viața unei tinere după ce a ales să nu mai folosească telefonul zece zile: „Am simțit cum mă...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Cum arată Sigourney Weaver în 2026 la 77 de ani. Azi este ziua ei
UTV
Angelina Jolie și-a vândut conacul de lux, iar Madonna l-a cumpărat. Vezi cum arată proprietatea de aproape...