Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional. Băncile care s-au înscris în program

Data publicării:
mana de barbat intinde cheile unei case
fapt, de vânzare. Credit foto: Guliver/Getty Images

Programul Noua Casă 2025 a devenit operaţional, după ce plafonul de garantare aprobat de către Ministerul de Finanţe în valoare de 500 milioane lei a fost alocat celor 13 finanţatori înscrişi în program, a anunţat marţi Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

"Programul Noua Casă rămâne un produs de creditare avantajos, atât prin avansul minim solicitat de doar 5%, cât şi prin comisionul de administrare de 0,15%/ anual, calculat la soldul garanţiei. Programul continuă să beneficieze de condiţii preferenţiale, cu 30% mai reduse decât nivelul pieţei, în ceea ce priveşte nivelul onorariilor notariale pentru autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare şi a oricăror altor acte care se încheie, cu anumite excepţii prevăzute în mod expres în legislaţia incidentă", precizează Fondul într-un comunicat citat de Agerpres.

Băncile care s-au înscris în program şi anul acesta şi cărora FNGCIMM le-a alocat plafoane de garantare sunt: Alpha Bank, BCR, BRD-GSG, CEC Bank, Banca Transilvania, ING Bank, Raiffeisen Bank, Libra Intrnet Bank, EXIM Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, Vista Bank, şi Techventures Bank. Astfel, românii care doresc să-şi achiziţioneze o locuinţă, pot apela la una dintre băncile partenere, pentru întocmirea dosarului de credit şi înaintarea acestuia către FNGCIMM, în vederea obţinerii garanţiei de stat.

Informaţii complete privind condiţiile de eligibilitate, documentele solicitate şi modul de accesare a programului Noua Casă sunt publicate pe site-ul www.fngcimm.ro, iar pentru accesarea facilă a programului, încurajăm beneficiarii să consulte Ghidul Noua Casă 2025, pus la dispoziţie de FNGCIMM.

De la lansarea Programului Prima Casă, în anul 2009, până la finele lunii decembrie 2024, FNGCIMM a acordat un număr de 334.048 garanţii, în valoare totală de 31,6 miliarde lei, ce au susţinut credite în valoare de peste 64 miliarde lei.

Rata de default efectivă a garanţiilor este de 0,35%, acesta situându-se cu mult sub rata de neperformanţă a creditelor aferente debitorilor persoane fizice pe întregul sistem banca.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii -FNGCIMM SA-IFN- este o instituţie financiară nebancară, cu capital de risc, înfiinţată în scopul facilitării accesului IMM-urilor la finanţări, prin acordarea de garanţii pentru instrumentele de finanţare contractate de la bănci comerciale sau din alte surse.

FNGCIMM SA - IFN colaborează cu 27 instituţii financiare în baza unor convenţii de lucru.

Garanţia FNGCIMM SA - IFN este cea mai lichidă garanţie, plătibilă în maxim 90 zile de la solicitarea de plată a finanţatorului, însoţită de documentaţia completă, faţă de minim 2 ani, durata medie de executare a unei ipoteci.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Ce vârstă are Dorin Mateiu, bărbatul care a însoțit-o pe Simona Halep în Mykonos. Diferența dintre ei nu a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
MGK dezvăluie calvarul prin care a trecut pentru tatuajul care îi acoperă aproape tot corpul: "Pielea mea...
Film Now
Cum arată azi Zack, blonduțul din "Salvați de clopoțel". A trecut de 50 de ani, are patru copii și e în formă...
Adevarul
Istoria fascinantă a fotbalului. De la lupte violente pe maidane, la un fenomen global
Newsweek
Tomac anunță că pensiile cresc de la 1 ianuarie 2027. Cât va ajunge pensia medie în România?
Digi FM
Ce băiat mare au Adrian Enache și Iuliana Marciuc! David a terminat anul doi de facultate în Olanda și vine...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Ce a găsit o femeie într-o pereche de cizme abandonate în garaj. Imaginile au devenit virale
Film Now
Gestul uriaș al lui Spielberg: a renunțat la „Harry Potter” pentru a îndeplini una dintre ultimele dorințe...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme