Propunere. O treime din transportul în comun va fi ecologic

Data publicării:
citaro fcell 715 450 1

Cel puţin 30% dintre mijloacele de transport achiziţionate într-un an de către autorităţile publice vor trebui să aibă motoare acţionate prin gaz natural, hidrogen sau electricitate, stabileşte un proiect de act normativ adoptat astăzi de senatori.

Potrivit documentului, obligaţia va reveni şi societăţilor de taxi, dar de la un termen ulterior, informează avocatnet.ro.

Propunerea a fost aprobată de majoritatea senatorilor, însă va avea nevoie de votul final al deputaţilor, Camera inferioară fiind decizională.

În forma amendată a documentului, aprobată de Plenul Senatului, este stabilit că cel puțin 30% dintre mijloacele de transport în comun cumpărate anual de către autoritățile publice locale, regiile autonome și companiile de stat trebuie să fie acționate electric, pe gaz natural sau biogaz.

"Autorităţile publice locale, regiile autonome şi societăţile aflate în subordinea unităţilor administrativ-teritoriale vor achiziţiona mijloace de transport călători acţionate prin motoare cu propulsie electrica, tehnologii verzi de tipul Electrice, Hybrid, Hybrid Plug-in, Hydrogen (FCV), motoare cu propulsie pe gaz natural comprimat, motoare cu propulsie pe gaz natural lichefiat şi motoare cu propulsie pe biogaz în proporţie de minim 30% din necesarul de achiziţii viitoare. Procentul va fi calculat din totalul numărului de autovehicule achiziţionate într-un an", scrie în proiectul. Noile prevederi se vor aplicainclusiv mijloacelor de transport şcolar (microbuze şi autobuze).

Aceeaşi obligaţie va reveni şi firmelor private care furnizează servicii publice de transport local, dar din anul 2020. Mai precis, societățile comerciale cu capital privat care asigură transportul în comun pe traseele din municipii și zonele metropolitane, inclusiv firmele de taxi, vor achiziţiona, începând cu 2020, aceleași tipuri de autovehicule menţionate anterior, într-un procent similar, de 30% din necesarul de achiziții.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri