Proteste în Apuseni împotriva Companiei de Drumuri și Autostrăzi

Data publicării:
proteste DN 76

Foto: Bihoreanul

Protestul a fost îndreptat împotriva Ministerul Transporturilor, Companiei Naţional de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR), considerate de localnici vinovate pentru starea dezastruoasă a drumului.

"De 10 ani nu mai putem vorbi despre acest drum ca fiind un drum european sau nici măcar naţional, şi de aceea am tot încercat de-a lungul acestor ani să sensibilizăm autorităţile. Este deja prea mult! Se poate vorbi chiar de o subminare a economiei zonei deoarece sunt investitori care nu mai vin, firme care au avut 1.000 de angajaţi şi au plecat, care au avut flote auto mari şi nu mai au nici jumătate. Toate au declarat la AJOFM că au făcut disponibilizările şi au plecat din cauza stării proaste a drumului. Nu mai vorbim de potenţialul turistic care este sabotat pentru că şi cei care vin aici rămân cu maşinile pe drum", a declarat pentru publicația Bihoreanul, Dan Popa, coordonator al protestelor.

Rând pe rând, localnicii nemulţumiţi de starea drumului și-au strigat în microfoane nemulţumirile, timp în care protestatarii scandau "Hoţii, hoţii!" şi "Demisia!", cu referire la conducerile CNADNR şi a Ministerului Transporturilor. Pe pancarte au fost scrise mesaje precum: "Aţi distrus turismul şi economia zonei!", "Enclava României E79 Beiuş - Vârfurile", "DN 76 – Dreptul Nostru!", "10 ani de promisiuni, 10 ani de minciuni" şi "Bihorul locul IV la colectarea de taxe, ultimul loc la infrastuctură", "Celor de la Bucureşti nu le pasă de noi".

Comisarul-şef Dorin Orjan, şeful Biroul Poliţie Rutieră Beiuş, a declarat că, din cauza stării proaste a DN76 în această zonă, de la începerea lucrărilor, în urmă cu 3-4 ani, circulaţia se desfăşoară în condiţii foarte proaste. În mod paradoxal, numărul accidentelor cu victime a scăzut. "Pentru că se circulă foarte încet, numărul accidentelor cu victime a scăzut în ultimii 3-4 ani cu 15-20%, pentru că atunci când circuli cu 20-30 km pe oră şi consecinţele accidentelor sunt mai uşoare. Dar nu asta este soluţia pentru reducerea numărului de accidente. Şoseaua trebuie făcută", a declarat comisarul-şef Orjan.

Situația critică în care se găsește drumul național respectiv a fost relatată recent de către Digi24.ro în articolul ”Ce planuri are Compania de Drumuri cu șoseaua națională de acces în munții Apuseni”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri