PSD contra Guvern: Comisia condusă de Eugen Teodorovici modifică Split TVA. Cui se va mai aplica măsura

Data actualizării: Data publicării:
victor ponta eugen teodorovici captura youtube 21 08 2015

Comisia de buget-finanțe din Senat a adoptat, marți, un amendament decisiv la Ordonanța Guvernului nr. 23/2017 privind plata defalcată a TVA: măsura va fi obligatorie doar pentru firmele care au contracte cu statul. Pentru celelalte, va fi opțională. Atenție, amendamentul a fost propus de senatorul PSD Orlando Eugen Teodorovici, fost ministru de Finanțe din Guvernul Ponta.

Senatorii din Comisia de buget-finanțe, condusă de Teodorovici, au adoptat un raport de admitere cu amendamente la Ordonanța privind plata defalcată a TVA.

Amendamentul cheie, propus chiar de fostul ministru de Finanțe din Guvernul Ponta, prevede ca măsura să se aplice obligatoriu doar firmelor care au relații comerciale cu statul, indiferent de ponderea contractelor publice în cifra de afaceri. Celelalte companii o vor aplica doar dacă vor.

„Eu merg pe ideea să fie obligatoriu numai pentru firmele care au relaţii cu statul, apoi pentru restul să fie opţională această măsură, cu sau fără un termen anume. Dacă măsura este bună, celelalte firme se vor înghesui să o aplice”, a declarat Eugen Teodorovici.

Un alt amendament admis prevede executarea silită a contului de TVA doar pentru plata TVA. Totodată, senatorii au acceptat eliminarea amenzii la prima abatere, aceasta fiind înlocuită cu un avertisment.

OG nr. 23/2017 a fost înregistrată la Senat pe 31 august și, după redactarea raportului Comisiei de buget-finanțe, va intra în plen. Ultimul cuvânt îl are Camera Deputaților.

Împotriva plății defalcate a TVA ca măsură obligatorie s-au pronunțat analiști, consultanți și reprezentanți ai firmelor. Coaliția pentru Dezvoltarea României a realizat și un sondaj în rândul propriilor membri, din care a rezultat că 98% dintre aceștia se opun măsurii.

PwC România a realizat, de asemenea, un sondaj, din care a reieșit că 72% dintre companii susțin că au nevoie de cel puțin șase luni pentru a implementa plata defalcată a TVA.

Și fostul premier PSD, Victor Ponta, s-a declarat împotriva introducerii măsurii. „Sper însă ca și la Senat, atât Eugen Teodorovici, colegii de la ALDE, cât și cei din opoziție să reușească că oprească această prevedere nocivă”, afirma Ponta, în urmă cu câteva zile.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri