Puținul făcut din autostrada Transilvania se degradează în așteptarea constructorilor

Data publicării:
autostrada transilvania

Motivul întârzierii este faptul că proiectul tehnic nu a fost aprobat. Între timp, investiţiile făcute la cel mai mare viaduct din sud-estul Europei, care se află pe tronsonul din Bihor, se degradează, în aşteptarea unui constructor care să reia lucrările.

În 2004 Compania de Drumuri a semnat contractul de 2,24 miliarde de euro cu firma Bechtel. Atunci americanii şi-au asumat că până în 2013 vor construi 415 kilometri de şosea de mare viteză între Braşov şi Vama Borş, de la graniţa cu Ungaria. Proiectul era unul ambiţios, iar traseul urma să treacă aproape de Târgu Mureş, Cluj-Napoca şi avea conform fişei tehnice: 300 de poduri, pasaje şi viaducte. În 2013, CNADNR a reziliat însă contractul şi lucrările au fost sistate. Americanii au reuşit să termine doar doar 52 de kilometri, între Gilău şi Câmpia Turzii, din judeţul Cluj şi au făcut jumătate din lucrările de pe tronsonul de 60 de kilometri dintre Suplacu de Barcău şi Borş. Printre ele şi un viaduct.

Acesta traversează lacul de acumulare pe o distanță de 1,8 kilometri urma să fie al doilea ca lungime din Europa, după cele de la Millau din Franța.

În mai anul trecut CNADNR a semnat contractatul pentru finalizarea acestui tronson cu trei firme spaniole, pentru aproape 700 milioane de lei fără TVA. Constructorii trebuie să dea în folosință cei 60 de kilometri de autostradă până în iulie 2017, dar până acum nu s-a lucrat nici măcar un metru. Asta pentru că firmele spaniole nu s-au înțeles.

Autorităţile locale sunt totuşi optimiste şi speră că lucrările vor începe în curând, chiar şi cu o întârziere de aproape un an. Conducerea primăriei spune că la ultima discuţie purtată cu reprezentanţii firmei constructoare aceştia i-au comunicat că din luna iunie vor relua lucrările pe un tronson de 20 de kilometri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Salarii de 3.000 de euro brut pentru profesorii debutanți. Ce schimbări propune un expert în educație
Digi FM
Cine este Luca Niculescu, noul premier desemnat al României. Diplomat fără carnet de partid, fost jurnalist...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Una în rochie transparentă, cealaltă în roșu aprins. Dua Lipa și Shakira au făcut spectacol la Madrid
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Unul dintre marile eșecuri ale anului. Filmul lui Tom Cruise, „Digger”, încasări dezastruoase în primul...
Adevarul
„Afacerile” Stegarului Dac. Cezar Cătălin Avrămuță apare în istoricul a cel puțin 16 firme. A fost și...
Newsweek
Fostul judecător CCR Lăzăroiu, panicat că nu mai sunt bani de pensii. El are o pensie specială de 10.000 euro
Digi FM
Elena Udrea rupe tăcerea despre momentul în care a fost arestată în Costa Rica: „Fetița mea avea doar 13...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Nu-ți lăsa câinele să se joace în frunzele căzute. Pericolul pe care puțini proprietari îl cunosc
Film Now
Ben Affleck, primele declarații după moartea ambilor părinți. Ce a descoperit despre mama sa: „A fost foarte...
UTV
Raluca Bădulescu a transmis un mesaj dur pentru influenceri după protestul pentru drepturile animalelor...