Radu Miruță acuză presiuni asupra sa: „Mi s-a spus că nu e bine să mă apuc să deranjez niște obișnuințe în statul român”

Data actualizării: Data publicării:
radu miruta ministrul economiei
Radu Miruță. Foto: Inquam Photos / George Călin

Radu Miruță a precizat că a primit telefoane și a fost avertizat să nu deranjeze „niște obișnuințe” în statul român, după ce a început să verifice performanța directorilor, în special la Salrom. Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului a vorbit și despre ce a găsit la instituția pe care o conduce atunci când a preluat funcția și anume o mașină electrică „scumpă” care era încărcată pe banii Ministerului Economiei. „Mi-a fost și frică să întreb a cui este”, a adăugat el.

„Știți cum apar presiunile astea? Îți spune un cunoscut că l-a sunat nu-știu-cine și l-a rugat să te roage să te întâlnești cu ei, că au auzit că vei micșora indemnizațiile astea și că te vei uita la niște contracte care s-au făcut acolo. Au fost un telefon și două discuții umane. Adică, discuții directe, în care mi s-a spus că nu e bine să mă apuc să deranjez niște obișnuințe în statul român”, a explicat Radu Miruță, miercuri la Antea 3 CNN.

Chestionat dacă va depune plângere la Parchet, ministrul Economiei a spus că va face asta numai dacă va obține suficiente dovezi.

„În prezent, e doar o iradiere pe care o simt. Dacă voi avea dovezi, le voi face publice”, a completat el.

Citește și: Radu Miruță, despre directorii Salrom: Ei erau convinși că sunt performanți. Tragedia de la Salina Praid era previzibilă

„Eu am vorbit despre criteriile de performanță pe care le au acești directori. Sunt în toate companiile de stat cam aceleași criterii de performanță. Dacă te uiți, în primul rând, nu au criterii de performanță specifice activității. Au niște criterii de performanță pe niște variabile economice care de la an la an n-au nicio creștere (...) Este aceeași cifră în fiecare an. Se consideră că ești performant faptul că e aceeași cifră, care e proastă. Mai mult decât atât, dacă îndeplinești, spre exemplu, în cazul celor de la Salrom, doar 75% din țintele foarte jos asumate, se consideră că nu ești demis. Ești demis doar dacă ajungi la 50% bdin țintele care, oricum, sunt foarte jos”, a mai spus Miruță.

El are convingerea că „în această echipă, la Guvern, cu Nicușor Dan președinte, se dorește cu adevărat eliminarea acestor chestiuni, care sunt jignitoare pentru cine lucrează cu adevărat”.

Miruță, despre mașina electrică „scumpă” care se încărca gratuit la minister: „Mi-a fost și frică să întreb a cui este”

Radu Miruță a explicat că, în cele trei săptămâni de când a preluat funcția, a fost surprins de faptul că „lucruri normale erau considerate anormale”, cum ar fi faptul că a fost deranjat că mașina electrică respectivă era încărcată pe banii ministerului.

Prin urmare, acesta a povestit despre mașina electrică „scumpă” care era încărcată pe banii Ministerului Economiei.

„Spre exemplu, ieri, la ușa ministerului, am găsit o mașină destul de scumpă lăsată la încărcat, într-o priză a ministerului. Și eu am crezut că e o chestie modernă și la finalul lunii și se scade din salariu cât ai consumat. Nu. Era la încărcat cu firul, pe banii ministerului, adică ai dumneavoastră, ai mei, ai celor care plătesc. Și m-a deranjat abordarea asta. Erau unii colegi foarte deranjați că se supără ministrul că se consumă, eu știu, 100 de lei cu încărcarea unei mașini”, a afirmat Radu Miruță.

Ministrul Economiei a adăugat că este doar un exemplu despre o normalitate considerată anormalitate de unii din Ministerul Economiei.  El a subliniat că este un fenomen din companiile de stat unde oamenii se susțin unii pe alții și gestionează niște situații în dezavantajul statului român.

Radu Miruță spune că nu a aflat cui aparține mașina.

„Nu știu. Mi-a fost și frică să întreb... Ce mă deranjează este că nu era doar mașina aia. Am oprit, nu se va mai întâmpla. E mărunt, dar arată cum se pune problema, nu percepeau ca pe ceva anormal”, a conchis el.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Tradiții și obiceiuri de Sfânta Maria: Când se urează, de fapt, „La mulți ani” și ce este strict interzis să...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Travis Kelce, prima declarație despre nunta cu Taylor Swift: „Cea mai frumoasă noapte din viața mea”
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Halle Berry, imaginea senzualității într-o rochie foarte decoltată. Fanilor nu le vine să creadă câți ani...
Adevarul
Incendiu în Halkidiki. Turiștii au fost evacuați inclusiv pe mare, după ce flăcările s-au extins rapid...
Newsweek
Isterie la pensie în toată țara. Pensionarii depun cereri pentru restituirea CASS. Ce zice Casa de Pensii?
Digi FM
Brad Pitt, mărturisiri tulburătoare despre cea mai întunecată perioadă din viaţa sa: „Nu vedeam nicio ieșire...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Modul în care e distribuită grăsimea corporală contează mai mult decât credeai. Ce au descoperit cercetătorii...
Digi Animal World
Imagine tulburătoare pe o plajă din New Jersey. 29 de rechini morți, descoperiți de o femeie
Film Now
Cine ar putea fi noul James Bond. Un actor cunoscut, analizat la modul cel mai serios de producători
UTV
Alexandra Stan a vorbit despre momentele dificile de după naștere. „24 de ore la Terapie Intensivă”