Video Rata anuală a inflației a crescut cu aproape 8% față de anul trecut. Tarife mai mari cu 63% la energie și fructe mai scumpe cu 40%

Data publicării:
Rata creșterii prețurilor în România a fost de 4,8 % în septembrie. Deși în scădere, rămâne cea mai mare din Uniunea Europeană, conform Eurostat.
Cele mai mari scumpiri s-au înregistrat în continuare la servicii, unde prețurile au crescut cu 13,67% față de aceeași lună a anului trecut.

Noile tarife la energie majorează inflația, după ce au urcat cu 63% în urma liberalizării pieței, de la 1 iulie. Fructele proaspete s-au scumpit și ele cu 40 de procente. Însă este abia începutul, avertizează experții: scumpirile ar urma să se intensifice odată cu majorarea TVA și a accizelor, de la 1 august. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie, comparativ cu luna iulie 2024, a fost 7,8%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS). Rata anuală a inflaţiei în luna iunie 2025 comparativ cu luna iunie 2024 s-a ridicat la 5,7%.

Indicele preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 102,68%. Rata inflaţiei de la începutul anului (iulie 2025 comparativ cu decembrie 2024) a fost 5,8%. Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 a fost 7,8%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) a fost 5,3%”, arată datele INS.

Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna iulie 2025 comparativ cu luna iunie 2025 a fost 101,35%.

Rata anuală a inflaţiei în luna iulie 2025 comparativ cu luna iulie 2024 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) a fost 6,6%. Rata medie a modificării preţurilor de consum în ultimele 12 luni (august 2024 – iulie 2025) faţă de precedentele 12 luni (august 2023 – iulie 2024) determinată pe baza IAPC a fost 5,4%.

Fructele și energia electrică, în topul scumpirilor

Mărfurile alimentare s-au scumpit cu 7,67%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024, şi cu 0,39% faţă de iunie 2025. Cel mai mult s-au scumpit fructele proaspete, cu 39,74%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024, şi cu 0,87% faţă de iunie 2025. Zahărul s-a ieftinit cu 3,08%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024.

Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 8,18%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024, şi cu 5,06%, faţă de iunie 2025. La această categorie, cel mai mult s-a scumpit energia electrică, cu 62,97%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024, şi cu 61,57% faţă de iunie 2025.

Serviciile s-au scumpit cu 7,33%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024, şi cu 1,01% faţă de iunie 2025. Aici cel mai mult s-a scumpit transportul CFR, cu 16,92%, şi serviciile de igienă şi cosmetică, cu 14,06%, în iulie 2025 faţă de iulie 2024.

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ANAF extinde controalele fiscale pentru persoanele fizice. Cine poate intra în vizorul inspectorilor...
Digi FM
Cum a ajuns Messi să se pozeze cu bebelușul Lamine Yamal în 2007. Cei doi se înfruntă acum în finala CM 2026
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bănică se mândrește cu felul în care arată în costum de baie la 48 de ani: "Nu încerc să păcălesc...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Colega lui Michelle Trachtenberg, detalii despre ultimii ani din viața actriței: „Cred că a ajuns să consume...
Adevarul
Pasager obligat să-și schimbe tricoul înainte de zbor. Mesajul considerat „ofensator” a stârnit un scandal și...
Newsweek
Creștere explozivă a dosarelor de pensie ajunse la CCR. Formula de calcul ar putea fi schimbată. CASS, anulat!
Digi FM
"Glezna mea este încă ruptă". Lindsey Vonn continuă cea mai dificilă cursă din viața ei, la cinci luni după...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Dick Van Dyke are 100 de ani și spune că acesta este secretul longevității sale. Studiile îi dau dreptate
Digi Animal World
Momentul când un bărbat de 65 de ani este atacat de un bizon: „Era chiar deasupra mea”. Imaginile sunt greu...
Film Now
Christopher Nolan, despre scena pe care a fost nevoit să o taie din „Odiseea”: „Am încercat, dar nu a fost...
UTV
Loredana Groza a publicat imagini rare din tinerețe, când era o tânără mămică. Fotografiile au apărut de ziua...