Sari la conținut

REGULI NOI PENTRU BĂNCI. Autoritatea Bancară Europeană le obligă să fie tolerante cu datornicii

FOTO: MediafaxFoto

Noul set de reguli pentru bănci vine de la Autoritatea Bancară Europeană şi prevede ca variante de ajutorarea a clienţilor cu credite ipotecare refinanţarea, extinderea perioadei de returnare a împrumutului, amânarea plăţii ratelor, dar şi reducerea dobânzii. Toate au ca scop reducerea datoriei celor aflaţi în prag de incapacitate de plată.

În prezent, doar două bănci din România aplică aceste etape, însă doar în cazul clienţilor bun-platnici, promiţând reduceri chiar şi de 40 la sută din restul de plată.

Încercăm să pregătim noua legislaţie. Produsul vine în ajutorul clienţilor care întâmpină probleme, care au plătit până acum în mod constant”, spune Dana Demetrian, director al unei bănci comerciale.

Pentru cei care au deja restanţe mari, însă, directiva europeană care va intra în vigoare în 2016 nu aduce nicio uşurare, pentru că nu se aplică retroactiv, adică împrumuturilor luate înainte de martie 2016. Aşadar, pentru cei ajunşi deja în prag de executare silită, singura soluţie este negocierea cu băncile. O soluţie care însă n-a prea funcţionat până acum, susţine un grup de clienţi.

În toată această perioadă nu au dat dovadă de responsabilitate şi disponibilitate pentru rezolvarea situaţiilor grave în care se găsesc clienţii împrumutaţi în valută”, a declarat Cătălin Voivozeanu, reprezentant Grupul clienţilor cu credite în franci.

Avocaţii băncilor invocă faptul că instituţiile de credit nu pot prelua întreg riscul valutar în cazul împrumuturilor ipotecare.

Riscul trebuie împărţit. Dacă riscul valutar este cu totul în sarcina împrumutătorului, acesta va creşte marja şi va fi automat redus accesul la acest gen de credit”, a explicat avocatul Stan Târnoveanu.

S-au schimbat reglementările. Sunt multe lucruri care se iau în calcul în momentul în care se acordă un credit”, spune Gheorghe Marinel, director al unei bănci comerciale.

Între timp, băncile mari caută să scape de creditele cu restanţe mari, pentru care caută cumpărători printre recuperatorii de datorii.

Ratele restante ale românilor cu întârzieri mai mari de trei luni valorează în momentul de faţă 6 miliarde de euro. O parte din aceste credite vor fi vândute către recuperatorii de creanţe. Una dintre cele mai mari bănci din România a anunţat deja că va vinde un pachet de credite cu probleme în valoare de peste trei miliarde de euro.

Etichete: UE , bani , comisia europeana , credite , Reguli noi , banci datornici

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale