Sari la conținut
News Alert

Remus Borza: Multinaționalele scot 10 miliarde de euro din România

În fiecare an, multinaţionalele scot din România circa 10 miliarde de euro prin inginerii financiare legale, dar mai puțin morale, susţine deputatul independent Remus Borza. Parlamentarul spune însă că avem nevoie de multinaţionale şi de capital străin, dar că este nevoie şi de măsuri care să diminueze astfel de practici.

Remus Borza, deputat independent: Toată lumea ştie, mai ales cei care vin din mediul de afaceri, că este o practică generalizată la nivelul tuturor multinaţionalelor, nu doar în România. E o practică generalizată la nivel global de a-şi optimiza fiscal profiturile prin toate acele preţuri de transfer, prin contractele de împrumut date de către societăţile-mamă către subsidiarele din România la dobânzi chiar de 17-18%. Toate aceste practici nu fac altceva decât să erodeze baza impozabilă. Cel care este până la urmă afectat este bugetul de stat. Avem o directivă europeană care tocmai vine să îngrădească, să diminueze impactul asupra bugetelor naţionale a unor astfel de proceduri, a unor astfel de metode de optimizare fiscală.