RETROSPECTIVĂ 2013. Goana Fiscului după bani

Data publicării:
bucuresteni la anaf mfax

 

Mii de contribuabili au primit în ultimele luni somaţii de la Fisc pentru că au restanţe la plata dărilor către stat.

În multe cazuri, sumele sunt derizorii, chiar şi de un leu.

În ochii reprezentanţilor Fiscului, astfel de somaţii sunt normale.

Somaţiile s-au dovedit a fi cea mai eficientă modalitate de recuperare a datoriilor către bugetul de stat, potrivit datelor ANAF.

Prin această metodă, Fiscul a încasat aproape 6,2 miliarde de lei din cele peste 9 miliarde de lei recuperate doar în prima jumătate a anului.

S-a mers până într-acolo încât zeci de mii de firme au primit scrisori că se vor trezi cu inspectorii Fiscului la uşă dacă au probleme cu actele.

Iar cine nu vrea să plătească de bunăvoie se va trezi cu inspectorii la uşă.

Dacă inspectorii fiscali vor să se asigure că veniturile declarate se potrivesc cu realitatea, va trebui să le permiteţi accesul în locuinţă. Sunteţi liber să refuzaţi acest lucru, caz în care Fiscul va trebui să obţină o autorizaţie din partea instanţei.

Determinarea finanţelor de a aduna bani are şi o cauză.

Guvernul a avizat în vară reorganizarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală şi a decis înfiinţarea Direcţiei Antifraudă. Cele 221 de administraţii fiscale din ţară urmau să fie comasate în opt direcţii regionale şi doar 47 de unităţi fiscale locale. Multe planuri pompoase pentru un singur scop: mai mulţi bani aduşi la bugetul de stat.

Peste 2.500 de angajaţi ai ANAF au primit preavize, iar pentru a rămâne pe post au fost obligaţi să dea concurs. Rezultatele au fost dezastroase. În Bucureşti, au promovat examenul mai puţin de 40% dintre cei care s-au prezentat. La nivel naţional, abia dacă jumătate dintre aplicanţi au trecut testările.

„Viziunea noastră e să avem urmare a acestei reorganizări o administraţie fiscală suplă, eficientă, menită să acorde servicii contribuabililor de calitate”, spunea Gelu Diaconu, preşedintele ANAF.

Cifrele au arătat însă contrariul. Activitatea Fiscului a fost practic blocată câteva luni bune. Angajaţii erau preocupaţi mai curând de păstrarea locurilor de muncă decât de colectarea veniturilor la buget.

Deficitul bugetar a urcat în luna septembrie cu 200 de milioane de lei faţă de august, la 8,1 miliarde. Executivul a aprobat a doua rectificare bugetară din acest an pe minus deoarece încasările au fost mai mici cu aproximativ 3,8 miliarde lei.

Procesul de reorganizare al ANAF va dura până în 2015. Proiectul, finanţat de Banca Mondială şI de bugetul de stat, costă peste 70 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri