Risc ridicat de recesiune a economiei, avertizează CFA România. Analiză după confirmarea ratingului de țară

Data publicării:
grafic al economiei
FOTO: Profimedia Images

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România s-a majorat cu 6,7 puncte la valoarea de 44,2 puncte, în luna iulie, în contextul confirmării rating-ului investment grade al României de către agenţiile de rating. În acelaşi timp, Indicatorul condiţiilor curente a crescut cu 8,1 puncte până la valoarea de 36,9 puncte, iar cel al anticipaţiilor cu 6,1 puncte, atingând valoarea de 47,9 de puncte. Există, însă, un risc ridicat de recesiune, avertizează Asociaţia CFA România.

„Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut (cu 6,7 puncte) în luna iulie, la valoarea de 44,2 puncte. Indicatorul condiţiilor curente s-a majorat cu 8,1 puncte până la valoarea de 36,9 puncte, iar cel al anticipaţiilor a crescut cu 6,1 puncte, atingând valoarea de 47,9 de puncte”, arată Asociaţia CFA România într-un comunicat de presă.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (august 2027) s-a redus faţă de valoarea înregistrată în exerciţiul anterior, ajungând la 6,32%, iar 90% dintre participanţi anticipează reducerea ratei inflaţiei în următoarele 12 luni comparativ cu valoarea actuală a acesteia.

“Indicatorul de încredere a crescut în luna iulie, în contextul confirmării rating-ului investment grade al României de către agenţiile de rating. Consistent cu îmbunătăţirea încrederii în economie s-au îmbunătăţit semnificativ şi anticipaţiile inflaţioniste. În acelaşi sens au mers şi anticipaţiile de evoluţie a cursului de schimb şi a ratelor de dobândă. Însă economia va continua să stagneze, riscul de recesiune rămânând actual”, a declarat Adrian Codirlaşu, preşedinte al Asociaţiei.

Legat de cursul de schimb EUR/RON, 84% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar 16% o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,2901 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului EUR.

Cât priveşte evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, 69% dintre participanţi anticipează o stagnare în următoarele 12 luni iar 21% o scădere. În acelaşi timp, 74% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt supra-evaluate, iar 11% că sunt corect evaluate.

Pentru 2026, deficitul bugetului de stat prognozat s-a redus faţă de exerciţiul anterior cu 0,2pp şi a înregistrat o valoare medie a anticipaţiilor de 6,2% din PIB.

CFA România precizează că anticipaţiile de creştere economică pentru anul 2026 au rămas în jurul lui 0%, ceea ce indică un risc ridicat de recesiune.

Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 63% în următoarele 12 luni.

În contextul războiului din Iran, a fost introdusă şi o întrebare referitoare la anticipaţiile privind evoluţia preţului petrolului Brent în următoarele 12 luni, iar conform răspunsurilor, participanţii anticipează un preţ (media anticipaţiilor) de 87USD/baril. Însă incertitudinea rămâne extrem de ridicată, se arată în comunicat. Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 15 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni, iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA®), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 160 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 265 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst.

Partenerii noștri
Playtech
Orașul care a devenit esențial pentru NATO și economia României. Miliardele investite îi schimbă complet...
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
"Doar piercinguri și păr albastru". Fiica lui Kanye West are 13 ani și știe ce vrea de la viață: "Nu mă...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Cum s-a transformat Amara din stațiune cu hoteluri de 1100 de locuri într-o ruină uitată. Antropolog: „Lumea...
Newsweek
Pensionar a primit o pensie de doar 4.100 lei. Nu i-au valorificat 17 ani de grupa a II-a. Ce poate face?
Digi FM
Cea mai tânără miliardară din lume are doar 21 de ani. Cum a ajuns să aibă o avere de 1,1 miliarde de dolari
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
O femeie a fost „jefuită” de un leu! Animalul i-a furat geanta de 1.800 de dolari în timp ce aceasta era în...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”