România aruncă anual peste 3,4 milioane de tone de alimente. Cum afectează risipa mediul și economia

Data publicării:
pizza, mancare aruncata la gunoi
Foto: GettyImages

Reducerea risipei alimentare are efecte directe asupra protejării mediului, eficienței economice și sprijinirii categoriilor vulnerabile, în condițiile în care, în România, peste 3,4 milioane de tone de alimente sunt aruncate anual, potrivit datelor sunt prezentate de Federația Băncilor pentru Alimente din România (FBAR).

Reprezentanții organizației atrag atenția că fenomenul este mult mai complex decât pare la prima vedere: „Când vorbim despre risipa alimentară, prima imagine care ne vine în minte este, adesea, o farfurie pe jumătate plină aruncată la gunoi sau un produs uitat în spatele frigiderului. Însă realitatea este mult mai profundă. Reducerea risipei nu înseamnă doar salvarea alimentelor, ci are efecte asupra mediului, economiei și echilibrului social”.

Potrivit sursei citate, combaterea risipei alimentare contribuie direct la protejarea mediului. Aruncarea unui produs alimentar înseamnă, de fapt, irosirea tuturor resurselor utilizate pentru producerea acestuia.

„Atunci când aruncăm un aliment, nu irosim doar produsul finit, ci și apa, solul, energia și munca implicate în întregul proces, de la producție la transport. Prevenirea pierderilor alimentare este un pas concret în reducerea poluării și protejarea mediului”, se arată în comunicatul transmis de FBAR.

Paradox social: risipă mare, sărăcie ridicată

În același timp, problema risipei alimentare este strâns legată de inegalitățile sociale. Deși cantități uriașe de hrană sunt aruncate anual, multe comunități se confruntă cu lipsa alimentelor.

„Trăim un paradox dureros: în timp ce peste 3,4 milioane de tone de hrană sunt irosite anual, există comunități pentru care accesul la alimente rămâne o provocare zilnică”, potrivit aceleași surse.

Conform datelor, peste 27% din populația României se află în risc de sărăcie și excluziune socială.

Impact economic și soluții pentru companii

Reducerea risipei alimentare are și beneficii economice importante. Potrivit FBAR, diminuarea pierderilor duce la crearea unor sisteme mai eficiente și la optimizarea lanțului agroalimentar pe termen lung.

Companiile pot contribui activ la acest proces, inclusiv prin donații de produse. Legea 217/2016, modificată prin Legea 49/2024, permite operatorilor economici să doneze alimente către Băncile pentru Alimente, beneficiind de facilități fiscale, precum deductibilitatea cheltuielilor și scutirea de TVA.

Specialiștii subliniază că reducerea risipei alimentare începe la nivel individual. Organizarea eficientă a alimentelor și planificarea cumpărăturilor pot avea un impact semnificativ.

Printre soluțiile recomandate se numără:

  • organizarea alimentelor după principiul FIFO („primul intrat, primul ieșit”),
  • înțelegerea diferenței dintre „A se consuma până la” și „A se consuma de preferință înainte de”,
  • evitarea cumpărăturilor în exces.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce avere are Dorin Mateiu. Cum a ajuns „Regele mezelurilor” în topul celor mai bogați oameni de afaceri din...
Digi FM
Salma Hayek a furat toate privirile la deschiderea CM 2026. Apariția ei în costum roșu aprins a făcut...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andra, spectaculoasă după ce a slăbit considerabil. Val de reacții după ce artista a apărut într-o rochie...
Film Now
Cine este logodnicul lui Kate Hudson. Actrița i-a dedicat o postare dulce de ziua lui de naștere: „Cel mai...
Adevarul
Pîslaru: 40% dintre români la vârsta activă nu lucrează - și cel mai greu abia urmează, când se pensionează...
Newsweek
7 greșeli care duc la o pensie mai mică. Ce să faci încă din primii ani de angajare?
Digi FM
Dan Negru critică două dintre destinațiile de vacanță preferate ale românilor: „Nu le-aș recomanda”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Misterul care a sfidat istoria timp de 4.500 de ani ar putea fi rezolvat. Cercetătorii cred că au aflat cum...
Digi Animal World
Pericol ascuns în sezonul cald. Bacteria rară care poate provoca simptome severe după mușcătura de căpușă
Film Now
Hugh Jackman, criticat dur de fani după ce a făcut publică o fotografie în care apare alături de Sutton...
UTV
Andra a făcut furori într-o rochie scurtă și mulată. Cum a reusit artista să slăbeasca 10 kilograme