România, în topul scumpirilor la carburanţi. Evoluţia preţului în alte state europene

Data publicării:
benzina carburanti mediafax-1

România ocupă locul al doilea în Uniunea Europeană în topul scumpirilor la carburanţi. În plus, de luna viitoare preţul creşte din nou, odată cu intrarea în vigoare a accizei suplimentare de 7 eurocenţi pe litrul de carburant.

Cauza o reprezintă măsurile fiscale ale Guvernului, respectiv schimbarea modului de calcul a accizelor începând cu 2014.

În topul scumpirilor, România este devansată doar de Cipru, acolo unde preţul unui litru de carburant a crescut cu 6,5% de la începutul anului, de la circa 1,33 euro, la 1,42 euro.

În România, preţul mediu al unui litru de benzină Euro-super 95 s-a majorat cu circa trei procente, de la 1,22 euro la finele anului trecut, la 1,26 euro la jumătatea lunii martie.

Şoferii din statele vecine au fost mai norocoşi. În Bulgaria, preţul a scăzut cu 3,3 procente, iar în Ungaria - cu 2,5%. Ieftiniri s-au mai înregistrat şi în Germania, Italia şi Slovacia.

În total, carburanţii s-au ieftinit în zece state europene. 

Evoluţia preţului benzinei în primele trei luni din 2014:

România, +3% -> 1,26 euro.

Bulgaria: -3,3%.

Ungaria: -2,5%.

Germania: -1, 36%.

Italia: -0,64.

Slovacia: -1,31.

Cipru: +6,5% -> 1,42 euro.

Belgia: +2,88%.

Luxemburg: +2,30%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
După ani de încercări, Ricky Martin și‑a vândut apartamentul din Manhattan. Cât a obținut pe locuința cu...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Care este numele real al lui Bad Bunny? Povestea adorabilă din spatele celebrului său nume de scenă
Film Now
Kristen Stewart, despre prințesa Diana, la cinci ani de la rolul din „Spencer”. „Pot plânge oricând mă...
Adevarul
Întâmplările stranii de la originea stațiunii Semenic, perla Banatului Montan: „Oferă mai mult decât Davosul”
Newsweek
Care pensionari iau un ajutor la pensie de 1.950 lei în 2026. Ce pensie trebuie să ai ca să primești banii?
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Jennifer Lawrence susține că a pierdut un rol într-un celebru film regizat de Tarantino, pe motiv că nu era...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă