Sari la conținut

Economia României, la bilanț. Ce ne așteaptă în 2018?

Când românii primesc salarii mai mari, merg mai des la magazin sau se grăbesc la bancă -  poate-poate acum sunt eligibili pentru creditul acela necesar pentru casă. Când statul a încasat mai mulți bani, i-a cheltuit pe toți. Nu a investit, nu a economisit. A cheltuit inclusiv din împrumuturi.

10 miliarde de lei! Atât i-ar mai trebuit statului să spună că tot ce a făcut în 2017 a fost bine gândit, bine planificat. Sunt 10 miliarde lipsă, în condițiile în care banii care au venit dinspre contribuabili spre buget au fost mai mulți. Mai mulți și prost administrați.

Vă veți grăbi să spuneți că vorbim despre risipă. Da, risipă, dacă folosim termeni blânzi. Este însă vorba de mult mai mult de atât. Este vorba despre un viitor furat consțient de un guvern cu alte interese decât bunăstarea. Nu ne referim la faptul că s-au dat mai bine de 7% din PIB pentru salarii și doar 1,4% pentru investiții. Nu, v-am vorbit despre asta tot anul trecut, sperăm că ați înteles dezechilibrele.

Știți deja că benzina e mai scumpă pentru că are o acciză mai mare în preț, știți deja că ratele sunt mai mari din cauza dobânzilor și cursului tot mai mari.

4,6597 lei! Atât a fost un euro, la ultima cotație oficială din 2017 (între timp, a fost depășită în 2018). Adică peste 4,7 lei la casele de schimb. Dacă mergeți acum la magazin și vi se pare că plătiți mai mult pentru fructe, de exemplu, să nu vă mire. Este efectul cursului de schimb în preț. Trei sferturi dintre dumneavoastră sunt de părere că România nu este pe drumul cel bun și că anul acesta, 2018, va fi unul și mai greu ca 2017.

În cine mai au încredere românii? În Uniunea Europeană și în...presă. Nu în Guvern, nu în Parlament, ba din contră. Aceste instituții au fost puse la finalul listei.

59% dintre dumneavoastră sunt nemulțumiți de cum trăiesc. Mulți din această categorie sunt oameni cu studii de bază sau studii medii, adică oameni care primesc de cele mai multe ori salariul minim pe economie. Guvernul l-a mărit de două ori în doar un an. Statistic doar. Mărirea e ușor anulată de alimentele mai scumpe, de facturile mai mari, de ratele de creștere. De altfel, aproape un sfert dintre români sunt îngrijorați de creșterea prețurilor. Toate aceste date sunt dintr-un studiu de la finalul lui 2017. Și vă spuneam deja, aproape jumătate dintre români cred că 2018 va fi și mai rău.

Analiștii cred ca 2018 este anul în care inflația va trece de 4% și un euro va ajunge la 5 lei, ba chiar peste acest nivel. Nu sună foarte bine, nu? 2018 este anul în care până și Guvernul vorbește despre o creștere economică mai mică decât în acest an. Se spune că dormi așa cum îți așterni. Partea proastă este că indiferent de cum le așterne statul, când vine nota de plată, o vom împărți între noi. Avem un an greu în față. Vom fi aici să îl analizăm și să traducem rapoartele statului pe înțelesul tutoror, săptămânal, la „România la Bilanț”