„România nu ar trebui să intre în zona euro! Nu îi aduce avantaje” - euroscepticul George Friedman, preşedinte Stratfor

Data publicării:
friedman

Sfatul lui George Friedman, preşedintele companiei americane de consultanţă strategică Stratfor, pentru Guvernul României, este „România nu ar trebui să intre în zona euro”. Stratfor este recunoscută drept compania care a anticipat, printre altele, o serie de măsuri luate de al-Qaida şi administraţia Bush. Analistul de renume internaţional mai crede că ţara noastră trebuie să îşi construiască o relaţie mai bună cu Statele Unite ale Americii.

România nu are nimic de câştigat din adoptarea monedei euro, consideră preşedintele Stratfor: „Slavă Domnului că nu sunteţi în zona euro! Nu intraţi! Uitaţi-vă la Turcia - a fost respinsă din zona euro. Le-am spus că a fost cel mai bun lucru care li s-a întâmplat, dacă vă uitaţi la avansul lor economic”, a spus George Friedman joi la Bucureşti, în cadrul unei conferinţe organizate la Banca Naţională a României, sub egida BNR şi a guvernatorului Mugur Isărescu.

Eurosceptic convins, George Friedman crede că zona euro este un proiect eşuat din cauza diferenţelor prea mari dintre economiile europene. Preşedintele Stratfor crede totodată că România trebuie să privească la Vest de Atlantic: „Trebuie să construiţi o relaţie cu Statele Unite, nu să aşteptaţi ca Statele Unite să construiască o relaţie cu voi. Întrebarea unei alianţe este aceasta: ce aveţi de oferit? Aveţi multe lucruri de oferit din punct de vedere economic, geopolitic, strategic.

Potrivit politologului, românii şi americanii au acelaşi interes - să limiteze puterea Rusiei - şi acesta ar trebui să fie scopul oricărei alianţe dintre Bucureşti şi Washington. Interesul naţional ar trebui să guverneze şi atragerea investiţiilor străine, a mai spus fondatorul companiei de consultanţă Stratfor.

Stratfor este cea mai importantă agenţie privată de analiză geopolitică. Considerat un expert media, preşedintele şi fondatorul său, politologul George Friedman este şi autorul a şase cărţi.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate