România primeşte la începutul lui 2022 alte 1,9 miliarde de euro în cadrul PNRR

Data actualizării: Data publicării:
Five hundred Euro bank notes, full frame, close up
România are la dispoziţie 29,2 miliarde de euro pentru următorii patru ani, în cadrul PNRR. Foto: Profimedia Images

La începutul anului 2022, în contul statului român vor intra încă 1,9 miliarde de euro ce reprezintă prefinanţarea din împrumutul acordat României, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. 

„La nivelul Guvernului României, au fost îndeplinite ţintele şi jaloanele aferente anului 2021, iar prima tranşă a grantului de care beneficiază România, în valoare de 1,8 miliarde de euro, deja a fost virată la începutul lunii decembrie. Avem la dispoziţie 29,2 miliarde de euro pentru următorii patru ani pentru a dezvolta domenii prioritare pentru ţară, prin intermediul reformelor şi investiţiilor finanţate prin PNRR”, a declarat Dan Vîlceanu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), în calitate de coordonator naţional al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, împreună cu ministerele de linie, finalizează, astfel, prima etapă din implementarea PNRR, care include şi atingerea ţintelor şi jaloanelor aferente anului 2021. Implementarea Planului a demarat în data de 3 noiembrie, după primirea aprobării din partea Consiliului UE, informează Agerpres.

Pentru acest an, România a avut de îndeplinit 21 de ţinte şi jaloane, din totalul de 507 asumate la nivelul întregului plan.

Conform MIPE, finalul de an a însemnat, la nivel guvernamental, închiderea unor jaloane asumate pentru 2021, prin adoptarea unor acte normative cu privire la domenii de dezvoltare strategică, şi anume: Ordonanţa de Urgenţă privind Legea serviciilor de apă şi canalizare, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea Strategiei de dezvoltare a infrastructurii feroviare 2021-2025, finalizarea jalonului legat de capacităţile de producţie de cărbune dezafectate, operaţionalizarea unui task-force la Ministerul Cercetării şi Digitalizării pentru implementarea ş monitorizarea reformelor şi investiţiilor propuse în domeniul Transformare digitală, Hotărârea de Guvern privind aprobarea strategiei de securitate cibernetică, Ordinul comun MF nr. 1593/29.12.2021 şi MMSS nr. 1239/27.12.2021 privind constituirea comitetului de monitorizare a reformei sistemului public de pensii, Unitatea de implementare a reformelor din cadrul mecanismului de sprijin al politicilor (PSF) instituită şi operaţională, Memorandumul privind acordul de finanţare între Fondul European de Investiţii şi Guvernul României privind crearea Fondului de fonduri de capital de risc aprobat, Ordinul de ministru pentru adoptarea criteriilor de prioritizare a investiţiilor în centrele comunitare integrate, Ordonanţa de Urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, Hotărârea de Guvern pentru aprobarea noii strategii naţionale anticorupţie, sistemul informatic aferent gestionării şi monitorizării PNRR dezvoltat, Hotărârea de Guvern privind realizarea programului naţional pentru reducerea abandonului şcolar, apelul de proiecte necompetitiv pregătit pentru sprijinirea elevilor în vederea asigurării tranziţiei de la învăţământul secundar inferior la cel superior, pe baza a 5 indicatori definiţi în Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educaţie şi publicat pe pagina de internet a Ministerului Educaţiei.

Anterior, menţionează MIPE, au fost îndeplinite jaloanele referitoare la intrarea în vigoare a Legii nr. 50/2021 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2016 privind reorganizarea Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNAIR) şi înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere (CNIR), intrarea în vigoare a Legii privind securitatea reţelelor 5G, creşterea numărului de case de marcat conectate la sistemul IT al Agenţiei Naţionale pentru Administrare Fiscală (466.288 de case deja conectate).

În luna decembrie, Comisia Europeană a demarat prima misiune oficială pentru monitorizarea jaloanelor şi ţintelor asumate de România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în cadrul căruia MIPE, împreună cu coordonatorii de reforme şi investiţii, a prezentat stadiul îndeplinirii obiectivelor, atât pentru anul 2021, cât şi pentru primele două trimestre din 2022.

Partenerii noștri
Playtech
A murit Gheorghe Udriște, ”părintele” tramvaiului 41 din Capitală. Fostul director al Metrorex avea....
Digi FM
Anca Țurcașiu, îndrăgostită iremediabil de iubitul ei, Călin Șerban: „Se poate la orice vârstă să-ți...
Pro FM
Speak, uluit de prețurile din Elveția, din stațiunea de schi a bogaților: "O apă, 7 euro. Am cumpărat 10...
Film Now
Emilia Clarke s-a despărțit de iubitul ei după doar patru luni de relație: „Și-au dat seama că nu sunt...
Adevarul
Cum poate o doză mică de vitamina B6 să-ți distrugă nervii periferici: amorțeală și crampe. Ce riscuri ascund...
Newsweek
Ce medicamente lipsesc din farmacii? Unele pot fi decontate la pensie cu 90%. Cum pot fi înlocuite?
Digi FM
Cine este tânăra din România care a făcut senzație într-un show din Italia. A fost lăudată de jurați și e la...
Digi World
Ce este HMPV, virusul respirator care s-a împrăștiat tot mai mult în China. Cum se răspândește și cât este de...
Digi Animal World
Momentul când un coiot este scos din frigiderul unui supermarket: „Nu mă așteptam la asta”
Film Now
Scleroza multiplă a Selmei Blair, nediagnosticată vreme de 40 de ani: "Arătam ca o fată normală". Și-a dus...
UTV
Mario Fresh a ajuns pe perfuzii in vacanta din Bali. „Asa respir eu cand mai am putin si mor”