România şi Bulgaria câştigă de pe urma restricţiilor impuse de Rusia exporturilor de grâu

Data publicării:
combina grau treierat

"Incertitudinea din Rusia a devenit vizibilă pentru multă lume, iar cumpărătorii încearcă să-şi asigure cantităţile necesare din alte regiuni. Aceste regiuni vor fi diferite, parţial Germania şi Franţa, precum şi ţările de la Marea Neagră, România şi Bulgaria, poate şi Ţările Baltice", a declarat Stefan Vogel, şeful departamentului de cercetare a pieţei agricole al Rabobank International, transmite Bloomberg, potrivit Mediafax.

Preţul grâului a avansat pentru a şasea zi consecutiv, pe fondul îngrijorărilor legate de faptul că guvernul rus foloseşte diverse metode, cum ar fi restricţionarea transportului de marfă pe calea ferată sau respingerea certificatelor de export, pentru a încetini livrările în afara ţării.

Volumul exporturilor de grâu din Rusia va fi cu 3-4 milioane de tone mai mic decât nivelul estimat de guvernul Statelor Unite, în condiţiile în care Rusia adăugă noi reglementări care vor face mai dificilă livrarea de grâu în afara ţării, potrivit lui Vogel. Astfel, deşi Rusia va limita unele exporturi, livrările către Egipt şi Turcia, mari cumpărători de grâu, vor fi menţinute la acelaşi nivel.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri