Românii au credite în lei mai mari decât cele în valută, pentru prima dată în ultimii opt ani şi cinci luni

Data publicării:
bani euro dolari GettyImages-107158537-2

©FOTO: GULIVER/GETTY IMAGES

În ianuarie, soldul creditelor a scăzut cu 0,7% faţă de luna precedentă, după o reducere cu 0,4% în decembrie 2015. Ultima lună în care soldul creditelor a crescut faţă de luna precedentă a fost noiembrie, când valoarea totală a creditelor acordate populaţiei şi băncilor a fost de 218,5 miliarde lei (49,1 miliarde euro).

Scăderea creditării a fost cauzată integral de componenta în valută, în condiţiile în care împrumuturile în lei au continuat să crească.

„Creditul în lei s-a majorat cu 1,2 la sută (1,4 la sută în termeni reali), în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a redus cu 2,1 la sută (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 0,6 la sută)”, se arată în comunicatul BNR.

Astfel, creditele în lei acordate populaţiei au crescut în februarie cu 2,3% faţă de luna precedentă, până la 54,1 miliarde lei, în timp ce împrumuturile în lei acordate firmelor au avansat cu 0,2% în acelaşi interval, până la 57,2 miliarde lei.

Pe partea în valută, împrumuturile acordate populaţiei s-au contractat cu 2,9% în februarie faţă de ianuarie, până la echivalentul în lei a 53,2 miliarde lei, iar creditele în valută acordate companiilor au scăzut cu 1,1%, până la echivalentul a 50,8 miliarde lei.

Februarie 2016 este prima lună după septembrie 2007 în care valoarea creditelor în lei acordate populaţiei a depăşit soldul împrumuturilor în valută acordate persoanelor fizice, potrivit seriilor lunare publicate de BNR.

Comparativ cu aceeaşi lună din 2015, valoarea totală a împrumuturilor acordate de bănci populaţiei şi firmelor a crescut în februarie cu 2,4%. Ritmul de creştere a creditării a încetinit faţă de perioada ianuarie 2015-ianuarie 2016, când a fost de 2,8%, arată datele BNR.

În perioada februarie 2015 - februarie 2016, creditele în lei acordate populaţiei au crescut cu 33,5%, în timp ce împrumuturile în monedă naţională acordate firmelor au avansat cu 10,6%, mai arată datele BNR.

sursa: news.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Digieconomic
Ce se întâmplă cu creditul unei persoane după deces și cine preia datoria. Explicațiile unui avocat
Digi FM
Cine a plătit tratamentul de peste un milion de dolari al Alinei Pușcău. Cum a reușit fotomodelul să acopere...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pitbull are 45 de ani și șase copii. Artistul i-a ținut mereu departe de ochii publicului: „Îi protejez...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
James McAvoy, la un pas de moarte după o procedură medicală. Era singur acasă când plămânii i-au cedat: "A...
Adevarul
„De ce ar trebui să le plângem de milă?” Profesoară din București, mesaj tranșant după ce unii candidați la...
Newsweek
Cum sunt dezavantajați la pensie cei care au lucrat în grupe de muncă? Un avocat spune ce pot face pensionarii
Digi FM
Are 61 de ani, ridică greutăți la sală și întoarce toate privirile. Bărbații tineri o curtează, iar soțul ei...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce se întâmplă în corp dacă obișnuiești să consumi scorțișoară în mod regulat. 5 efecte ale acestui condiment...
Digi Animal World
Un bărbat a avut parte de șocul vieții când a mers noaptea la toaletă. A aprins lumina și a văzut cum se...
Film Now
Fiica unei actrițe din "Game of Thrones", numită canibală după ce a recunoscut că a mâncat cenușa mamei sale...
UTV
Cât cer Andra, Smiley, Delia și Loredana Groza pentru un concert. Onorariile pot ajunge la 20.000 de euro