Românii au luat mai puţine credite în aprilie

Data publicării:
creditare-1

În luna aprilie, creditarea şi-a încetinit creşterea. Datele Băncii Naţionale a României arată că luna trecută creditele au crescut cu 433 de milioane de lei, adică mai puţin de 100 de milioane de euro. Au mers înainte împrumuturile în lei, care au însumat 700 de milioane de lei, însă ritmul a încetinit destul de serios de la cele 2 miliarde de lei din martie.

Ritmul a scăzut puternic pentru că au fost mai puţine credite pentru firme, însă populaţia a mers înainte cu împrumuturile. Zilele libere din aprilie, de Paşte, şi apoi pe final de lună în aşteptarea zilei de 1 Mai ar putea fi motivul pentru care a încetinit creditarea.

În orice caz, sunt semne de revenire. Contează însă şi pe ce se duc împrumuturile. Chiar la nivel oficial există îndemnul pentru creditare, în ideea de a încuraja consumul. Însă îndatorarea pentru consum este o] armă cu două tăişuri: reduce din disponibilul financiar pe termen lung şi alimentează de foarte multe ori consumul din import, care aduce cu sine dezechilibre.

Chiar şi cu aceste creşteri suntem totuşi departe de o adevărată relansare a consumului. De la o lună la alta, creditarea a crescut cu 0,2%, în timp ce faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut e în scădere cu 0,8%. Prin urmare, drum de recuperare e lung.

Business Club

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri