Românii au plătit cu cardul, în 2015, taxe și impozite de 250 de milioane de lei

Data publicării:
ghiseul

Din taxele şi impozitele locale de 5,5 miliarde de lei plătite anul trecut de români, aproape 250 de milioane de lei au fost achitate cu cardul.

Pare puţin, însă suma este cu 42% mai mare faţă de cea din 2014. Recordul îi aparţine unui contribuabil care a plătit electronic 10.000 de euro. Iar cea mai mare sumă achitată în acelaşi mod de o companie a fost de 20.000 de euro.

Aplicaţia care ar trebui să încurajeze plăţile cu cardul, ghişeul.ro, este puţin folosită pentru că impune obţinerea datelor de autentificare de la sediile Direcţiilor de taxe locale.

„Avem 180 de primării înrolate pe www.ghiseul.ro, care după părerea noastră acoperă 70% din masa de impozite din zona urbană, unde ştim cu toţii este grosul taxelor şi impozitelor”, spune Cătălin Creţu, director al unei companii procesatoare de plăţi cu cardul.

Anul trecut a crescut cu 22% numărul plăţilor electronice în magazine, spune unul dintre procesatorii de astfel de plăţi. Valoarea medie a unei tranzacţii este de aproape 150 de lei.

„În ceea ce priveşte numărul tranzacţiilor, anul trecut am fost la 62,7 per card. Zonele unde au loc cele mai multe plăţi electronice sunt ţările nordice, Suedia, Norvegia, Islanda, unde un număr uriaş de tranzacţii sunt făcute folosind cardul, iar apoi Marea Britanie şi cardul”, afirmă Fiona Wilkinson, director de comunicare al unei companii procesatoare de plăţi cu cardul.

Analiştii spun că folosirea cardului ajută la reducerea evaziunii fiscale care în România este estimată la 15% din PIB.

„Numerarul este aliatul cel mai puternic al economiei subterane. Numerarul este intrasabil, numerarul permite oamenilor să dea valize de bani în continuare, pe când plăţile electronice sunt trasabile, taxabile”, mai spune Cătălin Creţu, director al unei companii procesatoare de plăţi cu carul.

În acest moment, numărul cardurilor bancare aflate în circulaţie în România este de 14,7 milioane.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Locuitorii unei comune din România, impozit de 10.000 de lei pe locuinţe. Sunt de 30 de ori mai mari ca în...
Digi FM
Camelia Voinea, prima reacție după ce soțul ei a anunțat divorțul pe Facebook: „E o exagerare cauzată de...
Pro FM
Face 48 de ani în vară, dar pare de 20. Fosta lui Lewis Hamilton și Grigor Dimitrov e perfectă în costum de...
Film Now
Noi detalii despre relația pe care Kevin Costner o are cu o femeie mai tânără decât el cu 25 de ani: „A...
Adevarul
O clădire‑simbol a Bucureștiului, monument istoric, scoasă la vânzare. Un milionar român, printre cei...
Newsweek
Instanța impune o nouă formulă de calcul a pensiei: Majorează punctajele cu 50% și schimbă stagiul de cotizare
Digi FM
Turism litoral, 180 de zgârie-nori și copii ale unor orașe precum Dubai și Doha, planurile ginerelui lui...
Digi World
Ce se întâmplă, de fapt, cu tensiunea ta arterială atunci când mănânci ouă, potrivit unui cardiolog
Digi Animal World
Polițist din Florida, viral după ce a „arestat” un emu fugar pe șosea: „N-am mai încătușat niciodată o pasăre”
Film Now
Jason Momoa, în centrul atenției alături de iubita lui, mai tânără cu 13 ani. A sărutat-o și i-a oferit...
UTV
Vacanță exotică pentru Theo Rose în Maldive alături de cei dragi. Cum arată vila de lux în care s-au cazat