Video Românii au printre cele mai scăzute venituri din UE. Salariile din România sunt de patru ori mai mici decât cele din Luxemburg

Data actualizării: Data publicării:
oameni pe strada
Salariile românilor sunt printre cele mi mici din UE. Foto: Shutterstock

Românii înregistrează printre cele mai mici venituri din Europa, deși prețurile sunt ca în Occident. Datele Eurostat, care analizează salariile angajaților cu normă întreagă, indică un venit mediu de aproximativ 1800 de euro pe lună, de patru ori mai mic decât cel din Luxemburg.

Românii se află aproape de coada clasamentului european în privința venitului mediu anual, care ajunge la 21.108 euro pe an, adică aproape 1.760 de euro pe lună.

Răzvan Mereuță are 21 de ani și a muncit câteva luni în Belgia, țară aflată pe locul patru în Europa în privința salariilor mari. A lucrat într-o fabrică de ciocolată, unde a fost plătit cu salariul minim pe economie, aproape dublu față de salariul mediu din România.

Mulți pleacă în afara țării din cauza salariului. Și eu am plecat în afară și voi mai pleca, pentru că nu ai nicio șansă aici, în țară. Mi se pare că țara este condusă foarte prost, iar economia este foarte slabă, deoarece se iau multe decizii proaste

Tânărul a explicat că, în afara țării, salariile sunt mult mai atractive pentru angajați.

Trei mii si ceva... adică foarte bun. Să iei 15.000 de lei pe card lunar - nu vezi așa ceva la noi. În țară la noi am avut mai multe joburi și nu am reușit să câștig într-un an cât am reușit în trei luni în Belgia. Am o lună și jumătate de când am venit și într-o lună și jumăte de abia acum am reușit, cu chiu cu vai, să-mi găsesc un loc de muncă.

Sociologul Ciprian Iftimoaei a explicat cifrele publicate de Eurostat: Media aceasta este trasă în jos și de faptul că foarte mulți salariați din România sunt remunerați cu minimul pe economie. Circa un milion de români au salariile acestea. De asemenea, povara salariala este destul de mare. Taxele și impozitele pe muncă, de circa 45%, sunt printre cele mai mari din Europa”.

Sunt însă europeni mai prost plătiți ca noi - cei din Slovacia, Ungaria, Grecia și Bulgaria. Românii au venituri medii similare cu ale polonezilor. Cel mai mare salariu mediu îl câștigă angajații din Luxemburg - aproape 7.000 de euro pe lună.

Topul salariilor medii lunare în UE
Luxemburg - 6914 euro
Danemarca - 5966 euro
România - 1759 euro
Slovacia - 1690 euro
Ungaria - 1541 euro
Grecia - 1500 euro
Bulgaria - 1283 euro
Sursa: Eurostat

Salariul mediu la nivelul Uniunii Europene a crescut cu 5,2% anul acesta față de anul trecut.

Citește și România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Consultant fiscal: „Mergem la supermarket ca la muzeu”

Editor : C.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
Imagini rare cu Mel Gibson și fiica sa. La 16 ani, Lucia este deja la fel de înaltă ca tatăl ei
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Andreea Bălan, pozată de soț în costum de baie. Radiază de când e din nou femeie căsătorită
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Martin Freeman, la 55 de ani. De la „Hobbitul” și „Sherlock” la povestea discretă de iubire cu o femeie cu 23...
Adevarul
Retailerul danez cu prețuri mici intră în România. Primele două magazine se deschid la București și Timișoara
Newsweek
Ai muncit, dar vechimea nu apare în contul CNPP? Ce trebuie să faci pentru a nu pierde bani la pensie
Digi FM
Brad Pitt și Ines de Ramon, spectacol în tribune la finala US Open. Gesturile romantice dintre cei doi pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
VIDEO Cafea cu particule nesănătoase. De ce sunt periculoase paharele de unică folosință
Digi Animal World
Migrația păsărilor, în pericol din cauza vremii extreme. Ce se întâmplă cu berzele și pelicanii
Film Now
Dakota Johnson, magnet de priviri la New York. Atitudine seducătoare, ochi albaștri și o rochie șic cu...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță