Românii cu credite în franci elveţieni pot cădea la pace cu bancherii şi fără să treacă pe la tribunal

Data publicării:
franci elvetieni crop-2

Volksbank este prima bancă ce anunţă public oferte pentru clienţii care vor să îşi transforme creditele din franci elveţieni în euro sau lei. Banca ar fi dispusă să accepte transformarea creditelor la un curs de 2 lei şi 50 de bani pentru un franc, în condiţiile în care astăzi moneda elveţiană valorează 3 lei şi 60 de bani, dublu faţă de 2007, când au fost luate creditele în moneda exotică. Practic, clienţilor li s-ar reduce suma de plată cu 25-30 de procente. În instanţă, însă, clienţii ar putea obţine un curs chiar mai bun, chiar dacă procesul ar dura cel puţin un an. Aşa a fost cazul unei femei din Galaţi care îşi va plăti împrumutul la un curs de 2 lei pe franc elveţian. De aceea, mai multe bănci încearcă să cadă la înţelegere cu clienţii.

Celelalte bănci vor încerca să preîntâmpine un val de procese colective ce vor viza strict acest litigiu de denominare şi întoarcere a cursului la momentul acordării creditului. Oferta Volksbank este aşteptată nu numai de clienţi, ci şi de celelalte bănci care au probleme cu clienţii precum OTP, Raiffeisen, BCR sau Bancpost.

În acest moment, peste 250 de mii de români plătesc rate la creditele în franci elveţieni.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri