Românii pot cumpăra de azi noi titluri de stat Tezaur. Ce dobânzi oferă Ministerul de Finanțe

Data publicării:
PTc4MCZoPTQ0MCZoYXNoPTFhMDM1MmZlYjhkMGIxZmU0MjliMTg1MWE2ZjEwNTY4.thumb
Foto: Getty Images

Ministerul Finanţelor lansează luni, 7 iulie, cea de-a şaptea ediţie a Programului TEZAUR din acest an, cu titluri de stat cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%.

„Ministerul Finanţelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a şaptea ediţie a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă oportunitate de economisire în condiţii avantajoase.

Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot investi în titlurile de stat TEZAUR, cu maturităţi de 1, 3 şi 5 ani şi dobânzi anuale de 7%, 7,50%, respectiv, 7,90%. Titlurile de stat au valoare nominală de 1 leu şi sunt în forma dematerializată”, anunţă ministerul.

Titlurile de stat pot fi cumpărate:

  • Între 7 iulie – 30 iulie 2025, prin platforma Ghişeul.ro;
  • Între 7 iulie – 31 iulie 2025 online, numai de către persoanele fizice care sunt înregistrate în SPV pentru titluri lansate prin intermediul unităţilor Trezoreriei Statului. Operaţiunile care pot fi realizate online sunt: deschidere cont de subscriere pe numele investitorului la o unitate a Trezoreriei Statului selectată, subscriere titluri de stat TEZAUR, virament al sumelor din contul de subscriere al investitorului către un cont bancar. Pentru mai multe detalii cu privire la subscrierile online accesaţi Ghid Tezaur online şi Tezaur online;
  • Între 7 iulie – 1 august 2025 de la sediul unităţilor Trezoreriei Statului;
  • Între 7 iulie – 31 iulie 2025 în mediul urban şi 7 iulie – 30 iulie 2025 în mediul rural, prin subunităţile poştale ale companiei Poşta Română

Veniturile obţinute din investirea în titluri de stat lansate de Ministerul Finanţelor sunt neimpozabile.

Dobânda este anuală şi se plăteşte la datele de plată prevăzute în prospectul de emisiune.

De asemenea, titlurile de stat emise în cadrul Programului TEZAUR sunt transferabile şi se pot răscumpăra în avans. În plus, un investitor are libertatea de a efectua una sau mai multe subscrieri în cadrul unei emisiuni. Investitorii au posibilitatea anulării subscrierilor deja efectuate doar în perioada de subscriere, prin depunerea unei cereri.

Sunt eligibile persoanele fizice care au împlinit vârsta de 18 ani la data efectuării subscrierii. Fondurile obţinute de Ministerul Finanţelor în calitate de emitent, ca urmare a emisiunii de titluri de stat, vor fi utilizate pentru finanţarea deficitului bugetar şi refinanţarea datoriei publice.

Prospectul de emisiune şi orice eventuale modificări ale acestuia sunt publicate pe site-ul Ministerului de Finanţe, la secţiunea „Titlu de stat”, şi pe website-ul Poştei Române.

Începând cu luna martie, Ministerul Finanţelor a lansat prima ediţie în care cetăţenii români care au cont pe platforma Ghişeul.ro şi deţin un card de debit au avut posibilitatea de a achiziţiona online titluri de stat, la doar un click distanţă.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei