Romgaz nu poate recupera cele 284 de milioane de lei de la Interagro

Data publicării:
N12 RECHIZITORIU IOAN NICULAE Agerpres 19.08

Potrivit unei informări făcute publice în urma solicitărilor venite din partea Ministerului Energiei, Romgaz are de recuperat, în total, circa 284 de milioane de lei de la Interagro, în contul gazelor livrate, dar neplătite.

Datoria este mai veche, dar sumele nu au fost recuperate nici până acum, iar producătorul de gaze va avea dificultăţi şi mai mari în recuperare, dat fiind că Interagro a intrat în insolvenţă, scrie Economica.net.

Romgaz s-a înscris la masa creditorilor Interagro cu o creanţă „în cuantum de 284.208.986,85 lei, creanţă care are o natură garantată ce este reţinută în titlurile executorii şi care a rămas neachitată la data deschiderii procedurii insolvenţei împotriva debitoarei”, după cum se arată în informarea Romgaz.

Creanţa a fost înscrisă în totalitate la masa credală, în luna mai, şi reprezintă 23,58% din valoarea masei credale. Cu alte cuvinte, aproape un sfert din datoriile totale ale Interagro sunt către Romgaz. Însă, producătorul de gaze nu poate înca recupera niciun leu din datorie, cel puţin momentan, pentru că Interagro a contestat toate creanţele.

„La data prezentei, Interagro SA a formulat contestaţii împotriva tuturor creanţelor înscrise în tabelul preliminar întocmit în cadrul procedurii, inclusiv împotriva creanţei SNGN Romgaz SA Mediaş, astfel fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti dosarul cu nr 36095/3/2015/a6, cu termen de judecată la data de 10.09.2016”, se arată în informarea Romgaz.

Iar următorul termen acordat de Tribunal pentru continuarea procedurii generale de insolvenţă a fost stabilit pentru data de 17 octombrie.

Este pentru a doua oară în acest an când Romgaz eşuează în tentativa de a recupera banii de la imperiul lui Niculae. Compania a demarat procedurile de executare silită împotriva Interagro SRL, în urma unei decizii a instanţei, şi avea şi ce garanţii să execute. Însă, în februarie, Interagro a intrat în insolvenţă în urma unei decizii definitive a Tribunalului Bucureşti. Ca atare, toată procedura de executare silită iniţiată de Romgaz a fost suspendată.

Romgaz ar fi intenţionat să preia unul dintre cele şase combinate chimice deţinute de Interagro, în contul unei părţi din creanţă, pe care să-l administreze în parteneriat cu cei de la Azomureş, potrivit unor surse din piaţă, însă intenţia nu s-a materializat până acum. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Castelul din Carpați, redescoperit pe un traseu spectaculos. Misterele cetății Colț, părăsită de secole la...
Newsweek
Știrea momentului pentru pensionari. S-au găsit 2.000.000.000€ pentru creșterea pensilor. Cum se împart banii?
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...