Sari la conținut

Romgaz vrea să-şi facă un combinat chimic. Intenționează să folosească gaze din Marea Neagră

Însă chiar şi aşa, un combinat chimic este treabă serioasă care presupune costuri mari, mai ales că Romgaz ar intenţiona să folosească gaze din Marea Neagră.

Dezvoltarea unui combinat e luată în calcul în perspectiva că vor intra în producţie zăcămintele din Marea Negară, anunţă surse citate de ziarul Adevărul. Romgaz deţine 10% din două perimetre în care este implicată alături de Lukoil. Compania mai are şi opţiunea de a cumpăra 10% din două zone în care lucrează Petrom şi Exxon, aflate în apropierea perimetrului în care cele două grupuri au descoperit rezerve importante de gaze.

Romgaz ar încerca să aibă o producţie integrată. Are dreptul să folosească gaze extrase direct în unităţi proprii, aşa cum face acum cu termocentrala de la Iernut. Sau cum face Petrom cu centrala de la Brazi. Însă aceste unităţi sunt într-un moment greu după scăderea preţului la energie electrică pe bursă.

Printr-un combinat, Romgaz ar încerca să adauge valoare producţiei. Însă va conta mult ce ar produce acolo. Dacă va fi un combinat de îngrăşăminte chimice, atunci s-ar putea să nu aibă succes garantat. Gazele ce urmează a fi scoase din marea neagră nu vor fi atât de ieftine - extracţia lor necesită investiţii mari deoarece sunt resurse de mare adâncime. Va fi greu să concureze cu producătorii ruşi, care beneficiază pe piaţa lor internă de gaze la preţuri foarte mici.

O producţie chimică ceva mai diversificată ar putea fi un succes. Romgaz ar putea merge pe modelul grupului germana BASF. În interiorul acelui conglomerat există Wintershall, cel mai mare producător german de petrol şi gaze.

Integrarea producţiei chimice poate fi o soluţie, deşi nu se ştie cât de viabilă economic. De pildă Petrom a avut în componenţa sa combinatul Doljchim. A fost preluat la privatizare de austriecii de la Omv pentru că venea la pachet, dar au renunţat la el fiindcă nu era profitabil. Industria chimică este mare consumatoare de gaze şi pentru a fi viabilă acestea trebuie să fie ieftine. Grupul Interargo a lui ioan niculae deţine cele mai multe combinate din România, şapte, care stau mai mult închise din cauză că e prea scump gazul.

Etichete: romgaz , consum de gaze , marea neagră zăcăminte , romgaz combinat zăcăminte marea neagră

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale