Rompetrol ar putea închide trei stații din Constanța după refuzul Primăriei de a prelungi contractele. Câți angajați sunt afectați

Data actualizării: Data publicării:
Statie Rompetrol Constanta - Far

KMG International (Rompetrol) a reacționat după informațiile privind închiderea a trei stații de carburanți din Constanța, precizând că decizia autorităților locale de a nu prelungi contractele de asociere ar putea duce la sistarea activității a patru benzinării și la pierderea a până la 80 de locuri de muncă. Reprezentanții companiei spun că au solicitat autorităților locale reanalizarea situației și au propus mai multe variante legale pentru menținerea stațiilor în funcțiune, avertizând că închiderea acestora ar putea avea efecte asupra mediului economic local.

Potrivit companiei, trei stații de distribuție carburanți din municipiul Constanța ar urma să își înceteze activitatea ca urmare a refuzului Primăriei Constanța de a prelungi contractele de asociere în baza cărora acestea au fost construite și operate pe terenuri ale municipalității, după aproximativ 25 de ani.

Contractele au fost încheiate în anul 2001, iar terenurile vizate sunt situate pe bulevardul Tomis nr. 352, bulevardul Alexandru Lăpușneanu nr. 194A și bulevardul 1 Mai nr. 31A, cu o suprafață totală de aproximativ 4.500 de metri pătrați.

Acestea ar urma să revină în patrimoniul municipalității începând cu 10 aprilie 2026, iar predarea ar urma să se facă în termen de 30 de zile.

Stațiile au funcționat pe baza unor contracte de asociere cu autoritatea locală, compania achitând taxele prevăzute și o cotă din profit către bugetul local, potrivit unui comunicat de presă. 

În plus, o a patra stație, Rompetrol Soveja, face obiectul unui litigiu aflat pe rolul instanțelor de judecată.

Patru stații vizate de sistarea activității

Rompetrol afirmă că a transmis în repetate rânduri intenția de a continua operarea stațiilor situate în zonele Far, Dobrogea, bulevardul Tomis și strada Primăverii, pe care le consideră importante atât pentru configurația orașului, cât și pentru veniturile bugetului local.

Compania susține că sistarea activității ar putea duce la un dezechilibru al mediului economic local și din perspectiva concurențială, prin reducerea accesului la servicii considerate esențiale și prin afectarea mobilității urbane și a activităților economice din zonele respective.

Stațiile oferă alimentare cu carburanți standard și premium, pompe de AdBlue, terminale pentru plata facturilor și taxelor, parcări, zone comerciale, spații de alimentație publică și spălătorii auto.

Potrivit precizăriilor făcute de companie, în două dintre stațiile vizate de închidere au fost instalate defibrilatoare în parteneriat cu Fundația pentru SMURD, iar personalul a fost instruit pentru utilizarea echipamentelor medicale de urgență.

Aproximativ 80 de angajați ar putea fi afectați

Potrivit companiei, aproximativ 80 de angajați lucrează în cele patru stații și ar putea rămâne fără loc de muncă în cazul sistării activității.

Compania a amintit că are contracte comerciale cu sute de operatori economici din Constanța și colaborează inclusiv cu operatorul de transport public CT Bus.

Reprezentanții companiei susțin că Rompetrol are un rol important la nivel local și național, menționând rafinăria Petromidia Năvodari drept cel mai important activ industrial din Dobrogea și unul dintre cei mai mari contributori la bugetul de stat.

Potrivit datelor companiei, între 2007 și 2025 grupul a plătit peste 27 de miliarde de dolari la bugetul de stat, cu o contribuție medie anuală de peste 7 miliarde de lei.

La nivelul județului Constanța, impactul economic al grupului este estimat la 6,7 milioane de dolari în ultimii cinci ani prin taxe și contribuții locale, iar activitățile comerciale au generat aproximativ 2.300 de locuri de muncă.

Compania a anunțat că își rezervă dreptul de a-și apăra interesele comerciale și că va face demersurile legale necesare pentru protejarea activității și a locurilor de muncă.

Poți vedea proiectul aici.

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Câți bani trebuie să ai puși deoparte pentru situații de urgență. Calculul în funcţie de salariu care dă de...
Digi FM
Salariile preoților se schimbă din 2027. Cât va câștiga lunar un preot după noua grilă
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Ce au descoperit fanii în „Thriller” după 40 de ani. Detaliul subtil care a trecut neobservat ani la rând: „E...
Film Now
Puțini știu că e fiica vitregă a lui Steven Spielberg. Actrița din „Anatomia lui Grey”, apariție rară alături...
Adevarul
Șoferul camionului care a făcut dezastru în Constanța susține că i s-a făcut rău la volan: „E foarte grav ce...
Newsweek
Guvernul Tomac, obligat să indexeze pensiile cu 12% și să elimine CASS. Care pensionari iau 800 lei în plus?
Digi FM
Soția lui Christian Eriksen, sacrificiul făcut din dragoste pentru fotbalist. Viața discretă a femeii care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce simțim "fluturi în stomac" când suntem emoționați sau nervoși? Explicația surprinzătoare a neurologilor
Digi Animal World
Viața tristă a celei mai bogate pisici din lume. A moștenit peste 1,5 milioane de dolari, dar nu a primit...
Film Now
Jane Seymour și Joe Lando au încercat să fie împreună și în viața reală. De ce nu a funcționat povestea lor...
UTV
Cabral a transmis un mesaj emoționant după divorțul de Andreea Ibacka: „Am zile în care mă țin din inerție”