Sari la conținut

Royal Bank of Scotland, acuzată de „omor financiar calificat”: Ar fi sufocat firme mici pentru a le cumpăra pe bucăţi, la preţuri de nimic

Royal Bank of Scotland este acuzată de „omor financiar calificat”. Un raport întocmit de un consilier al Ministrului britanic al Comerţului arată că banca a falimentat cu bună ştiinţă companii pentru ca apoi să le cumpere pe bucăţi la preţuri de nimic. Situaţia este gravă, pentru că e vorba de o bancă salvată cu bani de la buget pentru a nu-şi închide porţile.

Acuzaţiile se concentrează pe o divizie a băncii însărcinată cu restructurarea companiilor aflate în dificultate, numită Global Restructuring Group. Firme mici şi mijlocii fără probleme reale au fost trecute în mod artificial sub tutela acestei divizii, sub diverse pretexte, cum ar fi încălcarea unor condiţii minore din contractele de creditare.

Aceste firme au fost supuse apoi unor amenzi sau taxe exorbitante, de ordinul sutelor de mii de lire. În lipsa banilor, au ajuns la faliment.

Pentru a închide cercul profitabil, după acest moment intra în joc o altă filială a RBS, care cumpăra activele firmelor, în special bunurile imobiliare lichidate.

RBS apără însă activitatea diviziei şi a dat asigurări că aceasta reuşeşte să redreseze majoritatea firmelor cu care colaborează, chiar dacă nu toate companiile care se confruntă cu probleme financiare pot fi salvate. Banca a precizat că a deschis o anchetă internă privind modul în care sunt trataţi clienţii aflaţi în dificultate.

Ministrul britanic de Finanţe George Osborne a catalogat dezvăluirile drept „şocante”.

RBS a fost vizată si de un alt raport critic, realizat de Sir Andrew Large, fost viceguvernator al Băncii Angliei, în care este menţionată incapacitatea băncii de a acorda credite unor companii mici.

Acest nou caz survine în condiţiile în care băncile britanice, inclusiv RBS, au fost implicate într-o serie de scandaluri. RBS a fost nevoită în februarie să plătească amenzi de peste 600 de milioane de dolari autorităţilor de reglementare britanice şi americane pentru că a manipulat dobânda Libor.

Banca a suspendat cel puţin doi traderi, în timp ce investigaţiile referitoare la manipularea cursurilor valutare se intensifică la nivel internaţional.

Totodată, RBS a fost condamnată în SUA la plata unor penalităţi de 150 de milioane de dolari pentru că a înşelat investitorii în obligaţiuni garantate prin credite imobiliare riscante, în 2007.

Business Club

Etichete: faliment , firme , creditare , RBS , royal bank of scotland , omor financiar calificat

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale