S-au înțeles la prețuri. 14 companii de electrocasnice, amendate cu 13 milioane de euro. Arctic - cea mai mare sancțiune

Data publicării:
arctic gaesti - 235661-Mediafax Foto-Marius Vasilica

Potrivit Consiliului Concurenţei, aceste companii au încheiat înţelegeri anticoncurenţiale în cadrul campaniilor de tip buy-back.

Cele 14 companii sunt membre ale asociaţiilor Rorec şi Ecotic, iar sancţiunile au fost aplicate în cadrul investigaţiei pe pieţele comercializării de echipamente electrice şi electronice (EEE) şi a gestionării deşeurilor acestora (DEEE).

Dintre cele 14 firme vizate de investigaţia Consiliului Concurenţei, producătorul de frigidere Arctic a primit cea mai grea amendă: aproape 5,4 milioane de euro, aproape jumătate din total. Raportată la cifra de afaceri a firmei pe 2012, amenda înseamnă 2 la sută din aceasta.

Un alt mare producător de frigidere, Electrolux, a fost şi el taxat de Consiliul Concurenţei pentru încălcarea legii, cu o amendă de 2,2 de milioane de euro. Philips trebuie să plătească peste 1 milion de euro, iar Whirlpool - peste 765 de mii de euro.

Restul amenzilor sunt de ordinul a zeci şi sute de mii de euro.

Cum a funcționat pactul între firme

Investigaţia Consiliului Concurenţei a început în toamna lui 2010. Existau informaţii că, între 2008 şi 2009, producătorii de electrocasnice au fixat împreună reducerile de preţuri pe care le acordau clienţilor care aduceau aparate vechi şi plăteau diferenţa de preţ ca să achiziţioneze aparate noi.

Practic era un pact între firme ca nu cumva una dintre ele să atragă clienţi prin reduceri mai mari. Pentru aparatele mari, producătorii dădeau reduceri de 15 la sută, iar pentru cele mici, de 20 la sută. Niciunul nu putea să dea reduceri de preţuri mai mari de atât, ceea ce înseamnă o limitare a concurenţei.

La fiecare aparat nou cumpărat, clientul plăteşte şi un timbru verde, iar banii strânşi din această taxă sunt finanţate campaniile de curăţare a deşeurilor electronice şi electrocasnice, unele dintre cele mai mari surse de poluare.

Firmele şi-au făcut calculele în funcţie de cota de piaţă a fiecăreia. Practic, firmele şi-au protejat poziţiile pe care le aveau au în piaţă şi au folosit banii de reciclare pentru a finanţa reducerile de preţ. În perioada de criză, mare parte din vânzarile de electrocasnice şi electronice, bunuri cu o perioadă de viaţă îndelungată, s-au făcut şi pe baza promoţiilor.

În cel mai rău caz, firmele care încalcă legea concurenţei pot fi sancţionate cu cel mult 10 la sută din cifrele de afaceri.

Deciziile Consiliului Concurenţei pot fi contestate.

Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, a declarat la Digi24 că deciziile s-au luat în consiliile de administrație ale companiilor respective, deci „nu există dubiu că firmele s-au întâlnit”. El a explicat că nu e automat un lucru rău să fie organizate campanii de buy-back, numai că „în loc ca banii ăstia să fie folosiți așa cum erau ei intenționați, pentru a colecta și a recicla deșeuri, poate și pe fundalul crizei, companiile au transformat asta într-un mecanism de promovare a vânzărilor lor”. Acest aspect a fost sancționat de Consiliul Concurenței.

„Noi ne-am uitat la modul cum au fost folosiți banii colectați pentru reciclarea deșeurilor și atât în opinia noastră, cât și a Ministerului Mediului, banii aceștia trebuiau să se ducă la colectarea echipamentelor vechi. (...) Și noi, li ministerul le-am spus companiilor că trebuia să practice vouchere cu valoare fixă și nu procentuală, dar banii aceștia au fost folosiți pentru a promova vânzările lor, ca să ofere reduceri. Nu vă pot spune dacă prețul era umflat”, a precizat Bogdan Chirițoiu.

Lista companiilor sancționate

Cele opt companii membre ROREC sancţionate de Consiliul Concurenţei sunt:

Arctic, cu 24 milioane de lei,

BSH Electrocasnice, cu 1,4 milioane de lei

Candy Hoover Romania cu 440.426 lei

Electrolux România - 9,8 milioane de lei

Gorenje Romania -1,043 milioane lei

Indesit Company Magyarorszag - 2,66 milioane lei

Philips Romania -5 milioane lei

Whirlpool Romania -3,4 milioane lei

Companiile membre Ecotic sancţionate de Consiliul Concurenţei sunt:

Agis Computer (3,2 milioane lei)

CG&GC Intelligent Technology (13.500 lei)

Gemini (1,43 milioane de lei)

Maguay Impex (756.710 lei)

Panasonic Marketing Europe Wiesbaden Germania (209.597 lei)

Scop Computers (3 milioane lei).

Potrivit directivelor europene în domeniul mediului, toţi producătorii şi importatorii care introduc pe piaţă echipamente electrice şi electronice sunt obligaţi să organizeze colectarea, valorificarea şi reciclarea deşeurilor acestora fie individual, utilizând propriile resurse, fie prin transferarea acestor responsabilităţi, pe bază de contract, către operatorul economic legal constituit.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri