Salariul mediu net a atins 3.298 de lei în iunie. În ce domenii s-au înregistrat cele mai mari creșteri

portofel bani lei
Foto: GettyImages

Câştigul salarial mediu nominal brut a fost 5.369 lei, în luna iunie 2020, cu 181 lei (+3,5%) mai mare decât în luna mai 2020, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost 3.298 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 119 lei (+3,7%), arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate marţi.

Potrivit INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (7.540 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.773 lei).

Comparativ cu luna iunie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 5%. Conform statisticii oficiale, indicele câştigului salarial real a fost 102,4% pentru luna iunie 2020 faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent.

Indicele câştigului salarial real a fost 103,6% pentru luna iunie 2020 faţă de luna precedentă. Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 221,8%, cu 7,8 puncte procentuale mai mare faţă de cel înregistrat în luna mai 2020, informează Agerpres.

"În luna iunie 2020, în activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a crescut faţă de luna precedentă ca urmare a reluării activităţii anumitor agenţi economici după introducerea măsurilor de relaxare, a realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (în funcţie de contracte/proiecte) ori a acordării de premii ocazionale (prime trimestriale, semestriale, anuale, al 13-lea salariu ori pentru performanţe deosebite), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare)", notează INS.

Datele oficiale arată că cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 27,2% în hoteluri şi restaurante, ca efect al reluării activităţii după introducerea măsurilor de relaxare; între 12,5% şi 18% în fabricarea de mobilă, activităţi de editare, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, activităţi de spectacole, culturale şi recreative, alte activităţi industriale n.c.a., fabricarea de maşini, utilaje şi echipamente n.c.a, tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea produselor textile.

O creştere cuprinsă între 7% şi 9,5% s-a înregistrat în fabricarea băuturilor, tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, colectarea şi epurarea apelor uzate, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, transporturi pe apă, telecomunicaţii.

De asemenea, au avut loc creşteri între 5% şi 7% în fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, industria alimentară, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, înregistrări audio şi activităţi de editare muzicala (inclusiv activităţi de difuzare şi transmitere de programe), prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută (cu excepţia mobilei, inclusiv fabricarea articolelor din paie şi din alte materiale vegetale împletite), silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), comerţ cu ridicata şi cu amănuntul (inclusiv repararea autovehiculelor şi motocicletelor).

Scăderile câştigului salarial mediu net faţă de luna mai 2020 au fost determinate de acordarea în luna precedentă de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de întreruperi/încetări ale activităţii, de continuarea şomajului tehnic de către anumiţi agenţi economici, de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (în funcţie de contracte/proiecte) sau de remunerarea parţială a salariaţilor din unele activităţi economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net la nivel de secţiuni/diviziuni CAEN Rev.2 s-au înregistrat după cum urmează: cu 11,3% în activităţi de servicii anexe extracţiei, ca urmare a acordării de prime ocazionale şi sume din profitul net în lunile precedente; între 1,5% şi 5% în fabricarea produselor din tutun, activităţi de poştă şi de curier, activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), extracţia minereurilor metalifere.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în administraţia publică (+2,9%), în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă). Câştigul salarial mediu net a scăzut uşor faţă de luna precedentă în învăţământ, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (-1,1% pentru fiecare activitate în parte).

Editor web: V.M.

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate