Video Scumpiri înainte de Paște: carnea de miel ajunge până la 60 de lei pe kilogram. Producător: „75% din vânzări sunt în această perioadă”

Data actualizării: Data publicării:
carne
În apropierea Paștelui, prețul cărnii de miel a explodat. Foto: Shutterstock

Românii vor scoate mai mulți bani din buzunar pentru masa de Paște din acest an. Carnea de miel s-a scumpit cu aproximativ 10% comparativ cu anul trecut, iar în piețe și supermarketuri prețurile ajung între 45 și 60 de lei pe kilogram. La producători, mielul în viu se vinde cu aproximativ 25 de lei/kg, însă până la raft costurile cresc semnificativ, pe fondul cererii ridicate din această perioadă, dar și al costurilor din lanțul de producție și distribuție.

Reporterii AgroJurnal au ajuns într-un abator din Vernești, județul Buzău, unde activitatea este la capacitate maximă în aceste zile.

Zilnic sunt sacrificate între 2.400 și 2.600 de capete, în special berbecuți și oi, pentru a face față cererii crescute dinaintea sărbătorilor pascale.

„E perioada în care se abatorizează cel mai mult. Se apropie Paștele și direcția este clară: miel și oaie”, spun reprezentanții unității.

Exporturile cresc, dar consumul intern rămâne concentrat de Paște

O mare parte din carne nu rămâne însă în România. Exporturile merg în special către Italia și Grecia, dar și în Croația, unde ajung în marile rețele de retail. Practic, mielul românesc este bine poziționat pe piața europeană.

Consumul intern rămâne însă puternic sezonier. Aproximativ 70-75% din vânzările anuale de carne de miel se fac în perioada Paștelui, în timp ce în restul anului cererea este redusă, explică producătorii.

Românii preferă în special pulpa de miel pentru masa de sărbătoare, dar și organele sunt extrem de căutate, mai ales pentru prepararea drobului.

Producătorii spun că cererea pentru organe este atât de mare încât, dacă ar exista mai multe, s-ar vinde imediat.

Carnea provine în mare parte din ferme unde animalele sunt crescute în sistem intensiv, cu hrană controlată, ceea ce duce la o carne fragedă, de culoare roz, potrivită pentru comercializare.

Ștampila ovală aplicată pe carcase garantează faptul că animalul a fost sacrificat într-o unitate autorizată sanitar-veterinar, respectând toate normele în vigoare.

Citește și: Cum afectează conflictul din Orientul Mijlociu exporturile de ovine. DSVSA: Impactul va fi vizibil după Paște

Editor : A.D.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Țara europeană din care românii fug în număr din ce în ce mai mare. Problemele financiare care îi trimit acasă
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Dorian Popa a pozat romantic cu soția pe plajă, fanii au observat altceva: "Ai 6 degete?"; "E reptilian"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Acuzat că și-a ucis părinții, Nick Reiner vrea averea lăsată de aceștia. A cheltuit deja 200.000 de dolari pe...
Adevarul
„Toamna va fi dominată de jocurile politice”. Mizele care pun presiune pe partide
Newsweek
Un pensionar obține o pensie uriașă de 6.000 lei. Câți ani a muncit în grupe și ce pensie suplimentară a luat?
Digi FM
Cum arată Elena Udrea la 52 de ani, în costum de baie. A plecat la Sulina cu fiica ei și a făcut o fotografie...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Două capre au urcat în autobuz și au pornit spre mall. Momentul în care pasagerii le-au dat jos a devenit...
Film Now
Ce se întâmplă cu averea lui Hayden Panettiere după moartea sa: "Dacă s-a stins fără testament..."
UTV
Loredana Groza a atras toate privirile în costum de baie. Artista a pozat în stilul „Baywatch”