Se întâmplă la CE Oltenia: Părinții în concediu fără plată, copiii primesc prime

Data publicării:
complexul energetic oltenia

Toți angajații Complexului Energetic Oltenia ai căror copii au sub 18 ani vor primi din partea administrației câte 150 de lei de copil cu ocazia zilei de 1 iunie, când se sărbătorește ziua copilului.

Însă, dacă ambii părinți sunt angajați ai complexului, doar unul dintre ei va beneficia de aceste prime.

Banii sunt prevăzuți în contractul colectiv de muncă al angajaților, asta în condițiile în care managerul a anunțat că de la 1 iunie angajații vor fi plătiți doar patru zile pe săptămână, iar a cincea zi va fi considerată concediu fără plată.

Asta înseamnă că salariile de două ori reduse de la începutul acestui an vor și mai mici, mai exact cu încă 20%.

Așadar, 3.000 de angajați vor fi în concediu fără plată din cauza datoriilor și problemelor financiare cu care se confruntă complexul.

Alți 12.000 de angajați s-au aflat în concediu de muncă forțat din același motiv timp de două săptămâne la începutul acestei luni.

Complexul Energetic Oltenia se confruntă cu grave probleme financiare pentru că nu mai reușeșete să vândă energie pe piață.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri