Se repetă eșecul 2007-2013? Zero rată de absorbție în al treilea an din perioada de programare UE 2014-2020

Data publicării:
541022fc682ccf69ae6c84b8

"În perioada 2007-2013, prin politica de coeziune, României i-au fost alocate în total 22,4 miliarde de euro din care s-au absorbit până acum peste 85,8% (Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune). În ceea ce privește Programul Operațional Regional (POR), pentru perioada 2007-2013, rata de absorbție la data de 27 iulie era de 92,36% incluzând prefinanțarea și plățile în curs (efectuate, însă nedecontate încă de către Comisia Europeană), dintr-o contribuție totală a UE de 3,966 miliarde de euro prin Fondul european de dezvoltare regională", spune Corina Crețu, într-o declarație acordată Agerpres.

Ea precizează că este îngrijorată de "startul lent" în implementarea proiectelor pentru perioada 2014-2020, precizând totodată că știe că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens.

"Pentru perioada 2014-2020, așa cum am spus în repetate rânduri, mă îngrijorează startul lent în implementarea proiectelor. Până în momentul de față, România are o rată de absorbție de 0% a fondurilor europene din exercițiul bugetar 2014-2020, însă știu că autoritățile din România depun eforturi susținute în acest sens, iar, în ceea ce ne privește, Comisia Europeană a fost și va rămâne un sprijin pentru România, așa cum o facem de altfel, pentru toate celelalte state membre când întâmpină dificultăți", afirmă comisarul european pentru Politică Regională.

Potrivit Corinei Crețu, politica regională beneficiază de cea mai mare parte din bugetul UE pentru perioada 2014-2020 (351,8 miliarde de euro), fiind principalul instrument de investiții al Uniunii. Astfel, UE a finanțat de-a lungul anilor zeci de mii de proiecte care au avut ca efect consolidarea creșterii economice și crearea de locuri de muncă, cu beneficii vizibile atât la nivelul statelor membre, cât și al Uniunii în ansamblu, spune Corina Crețu.

România primește a treia alocare din UE pentru dezvoltare urbană

Ea precizează că, în actuala perioadă de programare, mai mult de 100 de miliarde de euro sunt alocate dezvoltării urbane prin Fondurile structurale și de investiții europene. Astfel, pentru prima dată, 15 miliarde de euro vor fi gestionate direct de către orașele europene.

"România primește a treia alocare ca mărime, după Polonia și Italia, pentru dezvoltare urbană durabilă, Guvernul României hotărând ca 20% din totalul fondurilor europene alocate în actuala perioadă de programare să fie administrate direct de către aleșii locali. Mai exact, 39 de orașe — reședințe de județ — vor gestiona direct o mare parte a fondurilor UE pentru o dezvoltare urbană sustenabilă, având un rol major în implementarea politicii de coeziune", a explicat Corina Crețu.

Ea afirmă că își dorește ca până la finalul mandatului său să vadă că orașele din România au profitat din plin de oportunitatea ce li se oferă prin fondurile europene pe care le au la dispoziție în actuala perioadă de programare.

Una dintre situațiile care confirmă temerile comisarului european este întâlnită în Programul Operațional Infrastructură. Aici, România nu are Master Planul Transporturi aprobat de către Parlament deși acest document este esențial pentru demararea pachetului de programe din domeniu, finanțate din fonduri UE. Ministerul Transporturilor nu a ajuns la o formă definitivă a acestuia care să fie înaintat spre dezbateri Parlamentului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri