Şefa FMI avertizează: Cererile de sprijin financiar ar putea creşte cu până la 50 de miliarde de dolari din cauza războiului

Data actualizării: Data publicării:
sefa FMI Kristalina Georgieva
Kristalina Georgieva. Foto: Getty Images

Directoarea generală a Fondul Monetar Internaţional (FMI), Kristalina Georgieva, a declarat joi că instituţia se aşteaptă ca, pe termen scurt, cererile de sprijin financiar să crească cu 20 până la 50 de miliarde de dolari, pe fondul consecinţelor războiului din Orientul Mijlociu.

Într-un discurs susţinut înaintea reuniunilor FMI şi ale Banca Mondială de săptămâna viitoare, Georgieva a precizat că războiul a determinat instituţia să îşi reducă previziunile de creştere globală, scrie Reuters preluată de Agerpres.

„Chiar şi în cel mai bun caz, nu va exista o revenire clară şi curată la status quo anterior”, a spus Georgieva. Ea a oferit ca exemplu complexul Ras Laffan din Qatar, care produce 93% din totalul gazelor lichefiate din Golf şi care este închis din 2 martie, estimând că ar putea dura între trei şi cinci ani până la revenirea la capacitate maximă.

Incertitudini majore privind energia şi transportul

„Adevărul este că nu ştim cu adevărat ce ne rezervă viitorul pentru tranzitul prin Strâmtoarea Ormuz sau pentru redresarea traficului aerian regional. Ceea ce ştim este că creşterea va fi mai lentă - chiar dacă noua pace este durabilă”, a declarat directorul FMI.

Conflictul, început pe 28 februarie, va avea efecte secundare prelungite, inclusiv închiderea rafinăriilor şi penuria de produse rafinate, cu impact asupra transportului, turismului şi comerţului.

Citește și: Avertismentul șefei FMI: „Toate drumurile duc la prețuri mai mari și o creștere economică mai lentă”

FMI va publica săptămâna viitoare mai multe scenarii în raportul World Economic Outlook, de la o normalizare relativ rapidă până la un scenariu în care preţurile petrolului şi gazelor rămân ridicate pentru o perioadă îndelungată. Chiar şi în cel mai favorabil scenariu, ritmul de creştere va fi afectat din cauza daunelor aduse infrastructurii, a întreruperilor lanţurilor de aprovizionare şi a pierderii încrederii.

În ianuarie, FMI estima o creştere a economiei mondiale de 3,3% în 2026 şi de 3,2% în 2027.

Apel către bănci centrale şi guverne

Georgieva a arătat că şocul energetic a alimentat deja aşteptările inflaţioniste pe termen scurt, chiar dacă cele pe termen lung au rămas stabile. Potrivit acesteia, băncile centrale ar trebui „să intervină ferm cu creşteri ale ratelor dobânzii” dacă aşteptările inflaţioniste riscă să scape de sub control.

Directorul FMI a avertizat că ajustarea cererii este inevitabilă, dar a îndemnat statele să evite măsuri care ar putea agrava situaţia. „Fac apel la toate ţările să respingă acţiunile individuale. Nu turnaţi benzină pe foc”, a spus Georgieva.

Citește și: „Incertitudinea este acum noua normalitate”. Avertismentul șefei FMI privind efectele războiului din Orientul Mijlociu

Ea a menţionat că multe state au adoptat deja măsuri de conservare, precum limitarea utilizării vehiculelor private sau încurajarea muncii la distanţă. Totodată, majoritatea ţărilor au evitat reducerile generale de taxe sau subvenţiile energetice extinse, iar FMI colaborează cu autorităţile pentru ca eventualele măsuri de sprijin să rămână temporare.

Editor : Ana Petrescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
O fată de 18 ani ar fi fost drogată și violată la balul de absolvire, în Cluj. Polițiștii au fost sesizați de...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Sharon Stone, mărturii despre drama ascunsă și abuzurile din familie: "Mă arunca pe scări și mă bătea cu...
Adevarul
Rusaliile Negre. Amintiri din vara în care 45.000 de oameni au fost condamnați la exil în Bărăgan: „N-am avut...
Newsweek
Lovitură la pensie pentru pensionarii cu grupe de muncă. Justiția a decis: „Totul e oprit”. Cine pierde bani?
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
John Travolta, confesiune rară despre durerea care l-a urmărit ani la rând: „Privesc întunericul, dar nu...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...