Şeful ANAF: În maximum două săptămâni vom putea spune dacă OMV datorează sau nu contribuţia de solidaritate

Data actualizării: Data publicării:
lucian heius
Şeful ANAF: În maximum două săptămâni vom putea spune dacă OMV datorează sau nu contribuţia de solidaritate

Președintele ANAF a declarat, pentru Digi24, că în maximum două săptămâni se va lua o decizie în cazul OMV și se va stabili dacă datorează sau nu contribuţia de solidaritate. Lucian Heiuş a anunțat că vor avea loc verificări stricte pentru a se stabili care societăți se încadrează în această Ordonanţă, iar cei care vor încerca să facă „inginerii financiare”, nu vor scăpa, spune președintele ANAF.

„Noi, ca ANAF, nu putem să facem decât un lucru, şi o să îl facem extrem de ferm, începând de mâine, vom verifica nu numai OMV-ul, ci şi toate societăţile care se încadrează în prevederile acestei Ordonanţe şi din primele verificări o să vedem dacă cifra lor de afaceri, 75% reprezintă acele coduri CAEN prevăzute clar în Ordonanţă. Nişte controale finale nu pot fi făcute în următoarele zile pentru că situaţiile financiare, în România, se finalizează şi se depun la 30 mai, dar cu o probabilitate de 99,9%, în maximum două săptămâni o să pot să spun dacă OMV-ul datorează sau nu această contribuţie de solidaritate. În maximum două săptămâni”, a declarat președintele ANAF.

„OMV Petrom este o companie românească, singura legătură cu OMV din Austria este că deţine 51,15% din OMV Oetrem, iar dividentele vor fi virate respectând acest procent, în rest, nu are nicio legătură activitatea pe care o are în România şi faptul că trebuie să plătească taxe aici, activitatea din Austria şi taxa să o plătească în Austria, pentru că acolo ar putea să fie alte condiţii”, a precizat Heiuș.

Dacă OMV nu respectă această prevedere, ANAF va porni executarea silită, a anunțat Heiuș.

„Pentru noi toate companiile sunt egale şi vom face aceste verificări foarte stricte şi foarte amănunţite cu specialiştii pe care îi avem, la toate societăţile care ar trebui să se încadreze şi să nu scape niciuna fără să plătească această contribuţie. Şi dacă vor încerca să facă acele arhicunoscute inginerii financiare, vă garantez că nu vor putea scăpa de atenţia noastră şi vom face toate demersurile pentru a recupera aceşti bani”, a precizat șeful ANAF.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Buletinul nou cu care nu poți ieși din România. Aproape 10% dintre cei care și-au schimbat actul l-au ales
Digi FM
Un tânăr român a murit în mașina părinților, în Italia. Aceștia au crezut timp de 100 km că fiul lor doarme
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Petrecere spectaculoasă în Grecia pentru Madonna. Cum s-a distrat de ziua ei alături de copii și iubitul în...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
„Am crescut admirându-l pe Leonardo DiCaprio pe marele ecran”. Mărturisire emoționantă a lui Sebastian Stan
Adevarul
Medicul rezident de 28 de ani care a murit la Spitalul Universitar și întrebarea pe care sistemul o evită...
Newsweek
Casa de pensii schimbă data la care va livra pensia pe card în septembrie. Care e motivul?
Digi FM
Lewis Hamilton, fotografie romantică pe plajă alături de Kim Kardashian. Postarea de 3,4 milioane de like-uri
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Studiu revoluționar. Sănătatea unui organ aproape uitat este asociată cu un risc mai mic de deces și cancer
Digi Animal World
Și-a pierdut orice speranță! Unde a fost găsit, după 8 ani, calul rar furat din ferma unei femei: „A fost un...
Film Now
Cum arată top 8 cel mai bine vândute filme. „Spider-Man: Brand New Day” intră în clubul blockbusterelor de 2...
UTV
Salma Hayek a devenit bunică la 59 de ani. Momentul adorabil alături de nepotul ei