Semnal pentru ieftinirea creditelor în lei

Data publicării:
bnr captura

Analiștii se așteaptă ca banca centrală să reducă dobânda cheie, în ședința de politică monetară de miercuri, de la 2,5 la sută la 2,25 la sută.

Ar fi a doua scădere consecutivă de dobândă din acest an. O decizie importantă, pentru că acest indicator influenţează costul împrumuturilor în monedă naţională. În prezent, populaţia plăteşte dobânzi mai mici de 7 la sută pe an pentru un credit în lei.

Conform opiniilor exprimate de participanţii la un sondaj intern în cadrul Asociaţiei Analiştilor Financiar - Bancari din România (AAFBR), Banca Naţională a României ar putea reduce dobânda de politică monetară la 2,25% la următoarea şedinţă a Consiliului de Administraţie de miercuri, 4 februarie 2015. Majoritatea persoanelor care au participat la sondaj consideră că rezervele minime obligatorii ar putea fi menţinute constante în luna februarie, atât la pasivele în lei cât şi la cele în valută”, se arată într-un comunicat al AAFBR.

Analiştii apreciază că dobânda cheie ar urma să mai coboare până la sfârşitul anului, la 2%, iar ratele rezervelor minime obligatorii să ajungă la 8% pentru pasivele în lei, iar cele în valută la 10%.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri