Blocaje în trafic însumând zilnic trei ani și patru luni pe DN1

Data actualizării: Data publicării:
dn1

Creșterea medie a traficului pe drumurile naționale de 5,5% pe an va face ca parcurgerea DN1 pe ruta Predeal Brașov să se facă în doi ani, nu mai puțin de două ore, potrivit unui document oficial al Guvernului.

Fără autostradă, românii vor avea șanse din ce în ce mai mici să parcurgă cei aproximativ 100 de kilometri dintre Ploiești și Brașov într-un timp rezonabil, se arată într-un studiu de fundamentare a concesiunii pentru autostrada Ploiești-Brașov.

Cum arată scenariul de trafic, în absența autostrăzii? Dacă DN1 nu va fi degajat de o parte a traficului, în urma mutării parțiale a acestuia pe o viitoare autostradă, acesta va avea nivelul de serviciu F, adică cel mai jos nivel din punct de vedere al confortului oferit utilizatorilor unui drum național. Capacitatea de circulație va fi depășită cu 100%. Singura excepție o vor face sectoarele cu patru benzi pe sens, până la intrarea în Comarnic dinspre Ploiești, unde nivel de serviciu va fi, în cel mai bun caz, D. Majoritatea sectoarelor DN1 se află într-un top al drumurilor cu o capacitate depășită, top în care mai figurează și centura sud a Capitalei.

Viteza de circulație se va schimba în consecință. În loc de cei 100 de kilometri pe oră, necesari la nivelul unui drum care face parte integrantă din reţeaua TEN – T, viteza de deplasare medie va fi cuprinsă între 58 și 65 de kilometri la oră.

Nu mai puțin de 30.000 de ore, adică trei ani și patru luni vor fi pierduți însumat, zi de zi, de către șoferii care se vor afla în trafic pe DN1. Comparația este făcută cu situația ideală în care parcurgerea distanței s-ar face pe o autostradă.

Există situații în care parcurgerea a câțiva kilometri se face în 1-2 ore. „Exemplificăm prin numeroasele situaţii în care regăsim ambuteiaje pe o lungime de kilometri, ambuteiaje care practic presupun parcurgerea câtorva kilometri chiar şi într-o perioadă de 1-2 ore în regim de viteză foarte redusă”, spun autorii studiului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri