Statul polonez are a doua companie europeană de transport feroviar de marfă, cel român, obligat să o închidă sau să o vândă

Data publicării:
PKP Cargo Fot RW

Foto: PKP Cargo, companie deținută de statul polonez, este al doilea operator feroviar de marfă din UE

Compania Națională de Transport Feroviar de Marfă CFR Marfă SA, odinioară a șaptea companie de profil din Europa, va returna ajutorul de stat în valoare de 380 milioane euro în anul 2018, a declarat, marţi, ministrul Transporturilor, Dan Costescu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

Returnarea banilor primiți de companie în 2013 este impusă de către Comisia Europeană, după cum spune Costescu. ”Doamna comisar de la DG Competition ne-a pus în vedere să găsim nişte soluţii pentru acest lucru”, a spus el. În 2013 pentru a putea vinde compania feroviară, statul a convertit datoria CFR Marfă la buget în acțiuni. Vânzarea însă a eșuat din cauza nesincronizării procedurilor între Guvern, Ministerul Transporturilor și Consiliul Concurenței. Cumpărător nu era altul decât Gruia Stoica, condamnat la închisoare cu suspendare, patron Grampet.

La acel momentul privatizării a apărut și o dispută între șeful Guvernului, Victor Ponta și șeful CSAT, președintele Traian Băsescu, aceasta fiind o altă cauză a blocajului. Comisia cere însă acum statului să returneze ajutorul. Singura variantă este să se renunțe la companie.

Ministrul Transporturilor explică. ”Soluţia ar fi fost returnarea acestor bani, care sunt puţini, către statul român. Este vorba despre 380 milioane de euro. Evident că aceasta ar duce automat la închiderea şi lichidarea imediată a companiei. Nu este ceea ce ne dorim”, spune Costescu. Însă nici vânzarea companiei nu este sigur că nu va fi urmată de lichidarea ei. Piața transporturilor feroviare este liberalizată. Oricând o companie importantă din alte țări poate veni în România să furnizeze servicii de transport feroviar fără a apela la parcul de vagoane sau locomotive al CFR Marfă, și așa învechit. Compania poate fi lichidată iar contractele de transport preluate.

Asemenea multor altor companii românești, CFR Marfă va fi scoasă la mezat, pe ceea ce ministrul speră a fi un preț bun. Totul este învelit în limbaj managerial. ”Noua echipă, împreună cu ceilalţi colegi care sunt încă în companie - directori financiari, de exploatare - au această misiune de a începe imediat un proces de restructurare. Vor trebui să se axeze pe cei cinci piloni clasici ai restructurării, realinierea activelor, restructurarea activelor şi pasivelor, restructurarea de personal, nu neapărat prin reducere, şi ultimii doi piloni, la nivelul managementului şi la nivelul strategiei. Dânşii sunt aproape de finalizare cu un caiet de sarcini pentru un consultant independent care îi va ajuta mai ales pe ultimii piloni, cei strategici. Împreună cu acţiunile pe care dânşii le demarează, vor putea să îşi atingă obiectivul. Obiectivul final pentru a putea scăpa de spectrul acestui ajutor de stat care trebuie returnat este evident privatizarea, dar nu cu orice preţ, ci încercând să obţinem un preţ cât mai bun pentru statul român. Având în vedere etapele restructurării şi apoi a procedurii de privatizare acest obiectiv este stabilit la nivelul anului 2018”, a mai afirmat Costescu.

Nu însă toate țările est-europene își vând companiile de stat de transport feroviar. Aflat în proprietatea statului polonez, PKP Cargo a ajuns al doilea operator feroviar de marfă din UE, având o cifră de afaceri de două miliarde de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...